Unii dintre pasagerii care au fost păgubiți de compania Blue Air încep să își recupereze banii dați pe biletele de avion. Cei care au plătit prin bănci s-au adresat acestora, alții s-au îndreptat către avocați sau direct instanțelor de judecată. Care sunt procedurile pe care ar trebui să le urmeze cei care vor să își recupereze sumele plătite pentru zborurile anulate.
Ne amintim cu toții imaginile de coșmar, când mii de români au stat blocați în aeroporturi, după ce compania aeriană low-cost Blue Air a anulat toate zborurile. Rămași fără bilete, fără bani si fara sa ajunga la destinație, clienții au apelat la mai multe metode pentru a-si primi banii înapoi.
Pasagerii au început să fie despăgubiți pentru biletele anulate
Tudor Bogdan este unul dintre pasagerii norocoși, care și-a recuperat banii.
"- Am și cumpărat bilete de Malaga, dus-întors. Bineînțeles că la începutul lui septembrie, când s-au anulat toate zborurile, ni s-a anulat și nouă acest zbor.
- Era vorba de o sumă mare?
- 1800 de RON."
El a cumpărat biletele de pe o platformă de rezervări și, după ce compania nu i-a înapoiat banii plătiți, a decis să discute cu banca prin care a făcut tranzacția și să inițieze o procedură de refuz de plată.
"Este foarte multă birocrație, trebuie să stai foarte mult pe telefoane, trebuie să trimiți foarte multe documente în tot felul de formate, să le atașezi la e-mailuri și așa mai departe. În luna decembrie am primit banii pe cardul cu care fusese făcută plata acestor bilete."
La metoda refuzului de plată a apelat și Cătălin Munteanu, care își cumpărase bilete de la Blue Air de pe o aplicație de tranzacții.
Citește și: Gestul făcut de Florin Salam pentru un copil de 12 ani
Cătălin Munteanu: "Le-am dat toate dovezile, dovada că am făcut cerere de recuperare de la Blue Air. Plângerea a fost făcută pe 14 noiembrie, iar pe 10 decembrie mi-au intrat bănuții înapoi."
Ce documente sunt necesare
Pentru inițierea unei proceduri de refuz de plată la bancă sunt necesare: dovada plății biletului de avion și confirmarea anulării zborului. Păgubiții mai trebuie să depună fie corespondența cu Blue Air, prin care cer returnarea sumei, fie să specifice că reprezentanții companiei nu pot fi contactați. Însă procedura diferă de la o bancă la alta.
O altă variantă, pentru cei care și-au achiziționat asigurări de călătorie, este să apeleze la firmele respective.
Mulți dintre păgubiții Blue Air au cerut pe lângă banii dați pe bilete, și compensații, solicitând ajutor companiilor care se ocupă de drepturile pasagerilor. Doar că în acest caz e nevoie de o decizei a instanței.
Citește și: Medicul Mihai Craiu vorbește despre cum se transmite virusului gripal
Ramona Colea, manager companie drepturi pasageri:" Compensații- este vorba despre o sumă pe care pasagerul nu a plătit-o, dar la care el este îndreptățit pentru simplul fapt că operatorul aerian l-a abandonat, l-a lăsat baltă, i-a stricat planurile."
Cristina Timaru, avocat: "Avem multe dosare pe rolurile instanțelor, unele deja finalizate prin hotărâri judecătorești definitive, unele sunt încă pe rol, unele urmează să fie depuse."
Un dosar are o rezolvare în medie de 3 luni. În acest caz, cei care primesc decizii favorabile își pot recupera și cheltuielile de judecată.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.