Patriarhia a reactionat cand a auzit de taxe: BOR plateste deja impozite
Biserica Ortodoxa Romana plateste impozite pe terenurile si cladirile aflate in folosinta, pe salarii si pe toate activitatile economice desfasurate in cadrul entitatilor economice care functioneaza in interiorul sau, anunta Patriarhia Romana, dupa ce Eugen Teodorovici a spus ca trebuie impozitate veniturile Bisericii, pentru ca statul are nevoie de bani, potrivit News.ro.
”Din punct de vedere fiscal, cultele religioase din Romania sunt tratate ca organizatii de drept privat si utilitate publica, fiind asimilate ca regim fiscal cu ong-urile, fundatiile, asociatiile sau alte organizatii nonprofit. Biserica Ortodoxa Romana plateste impozite pe terenurile si cladirile aflate in folosinta, pe salarii si pe toate activitatile economice desfasurate in cadrul entitatilor economice care functioneaza in interiorul sau", explica Patriarhia.
Potrivit Patriarhiei, cultele religioase nu platesc TVA si sunt scutite doar de impozitul pe venitul provenit din activitatile specifice cultului (vanzarea obiectelor de cult produse in interiorul institutiei), venit care este in mod riguros reinvestit in intretinerea locasurilor de cult si in activitati cu caracter social-filantropic.