
Pele a ajuns de urgență la spital. Cât de gravă este starea legendarului fotbalist
Mii de fani din lumea fotbalului stau cu sufletul la gură, după ce legendarul fotbalist Pele a fost internat, miercuri de urgență, la un spital din Sao Paulo. Cu toate că fiica brazilianului a dat asigurări că "nu este vorba de o urgenţă", medicii au confirmat mai apoi, că este vorba despre o "infecţie respiratorie", zvonurile cu privire la un scenariu mult mai grav circulă deja în presa din întreaga lume.
Pele a ajuns de urgență la spital. Cu această veste neagră s-au trezit miercuri mii de fani din lumea fotbalului. S-au gândit imediat la ce era mai rău și asta pentru că, începând de anul trecut, marele fotbalist primea tratament pentru o boală cruntă cu care fusese diagnosticat: cancer la colon.
Pe numele său real Edson Arantes do Nascimento, Pele, în vârstă de 82 de ani, nu s-ar afla însă în stare gravă. Asta a transmis fiica acestuia, Kely Nascimento, iar vestea este confirmată medicii unităţii medicale din Sao Paulo, care au informat că acesta suferă de o "infecţie respiratorie".
Starul brazilian ar avea probleme de sănătate mult mai grave
Conform jurnaliștilor de la The Guardian, fostul fotbalist este tratat cu antibiotice şi reacţionează adecvat la tratament.
Citește și: Tragedie în lumea sportului: Ciclistul Davide Rebellin a fost lovit de un camion în timp ce se antrena
Pe de altă parte, jurnaliștii din Brazilia scrie despre un scenariu mai puţin optimist decât cel care reiese din anunţul oficial al specialiștilor. Starul brazilian în vârstă de 82 de ani nu ar mai răspunde la chimioterapie, fiind mutat la "îngrijiri paliative", au transmis jurnaliştii brazilieni, potrivit news.ro. Astfel, legenda fotbalului mondial ar fi spus adio testelor şi tratamentelor invazive.
Îngrijirile paliative sunt destinate pacienţilor cu boli sau afecţiuni care pot pune viaţa în pericol, în special spre sfârşitul vieţii.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.