Cele două mari partide au ajuns la un acord cu privire la capitolul social al programului de guvernare, ceea ce înseamnă că viitorul Guvern Nicolae Ciucă va începe anul 2022 cu o serie de majorări, dar și
Pensia minimă urmează să crească cu 200 de lei până la 1.000 lei lunar, pensiile vor crește cu 10%, însă pensiile de peste 4.000 lei vor rămâne la același nivel ca și până acum pentru că majorarea de 10 procente se anulează de plata contribuţie de asigurări sociale de sănătate (CASS, în cuantum de 10%).
Lista noilor măsuri agreate de cele două partide a fost prezentată vineri de Nicolae Ciucă, cel care a fost propus premier de PNL.
Lista majorărilor care vor intra în vigoare din ianuarie 2022
Principalele partide parlamentare au stabilit ca salariul minim să crească la 2.550 lei, de la 2.300 lei din prezent, iar alocația pentru copii să ajungă la 243 lei, față de 214 lei cât e acum. Creșterea alocației la 243 lei trebuia să aibă loc la 1 iulie 2021, dar s-a amânat pentru 1 ianuarie 2022.
Ce prevede acordul stabilit între PNL și PSD:
- va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei;
- pensiile vor fi indexate cu 10%;
- pentru cei care au o pensie în cuantum între 1.000 de lei şi 1.600 de lei vor primi o indemnizaţie de 1.200 de lei la începutul anului viitor doar pentru anul viitor
- cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu vor mai fi scutiţi de plata CASS
- se va acorda cea de a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap
- pentru copiii între o zi şi doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocaţia va creşte la 243 de lei
- salariul minim va creşte la 2.550 de lei brut
"Am convenit împreună cu celelalte partide ca acest salariu minim să poată fi acordat pe 24 de luni", a declarat Nicolae Ciucă, la Palatul Parlamentului.
Citeste si: Pensia minimă 2022: Ce majorări se aplică de la 1 ianuarie?
Impactul noilor măsuri: 13,6 miliarde lei
Nicolae Ciucă a arătat că impactul acestor măsuri va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei.
"Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde (n.r. lei) şi urmează ca prin măsurile care vor fi asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale şi nu numai", a spus Ciucă.
Senatorul PNL a precizat că taxele nu vor fi majorate. "Fără taxă de lux. Nu vor fi crescute taxele. Vom rămâne pe cotă unică şi de asemenea s-a asigurat de toată lumea că vom aloca 7% pentru investiţii", a mai spus Ciucă.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.