Vasile Dîncu a spus: „încercăm să eliminăm nedreptăţile”.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, la Cluj, că pensiile sub 2.500 de lei ale militarilor vor fi majorate cu 10% şi că în Parlament ar urma să fie modificate legile prin care au fost create o serie de nedreptăţi în sistemul de pensii militare.
Pensiile militare vor crește cu 10%
„ Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500,
S-a luat în calcul şi plata a unor restanţe care există după 2016 în privinţa unor pensii militare
„De asemenea, avem de la Ministerul de Finanţe promisiunea că în acest an, în funcţie de colectare, vom reuşi să plătim şi unele restanţe care există din 2016 încoace.
Sper că vom avea o mai bună colectare şi vom reuşi să aducem banii care sunt necesari. Dar, pe de altă parte, vreau să vă spun că în limitele procentului de 2% pe care societatea îl acordă până la urmă armatei române, în acest moment suntem într-o situaţie în care nu putem să spunem că nu ne putem îndeplini misiunile pe care le avem şi, de asemenea, şi cele legate de nivelul de viaţă al familiilor şi al militarilor", a mai subliniat Vasile Dîncu.Ministrul Apărării Naţionale a participat, vineri, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, şi de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Iulian Berdilă, la ceremonia de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 400 Sprijin "Feleacu" şi la activitatea de autoevaluare a Diviziei 4 Infanterie "Gemina", la sediul comandamentului diviziei din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.
Citeste si: Închisoare de la 1 la 5 ani pentru patronii care nu îşi plătesc impozitele în 60 de zile de la scadență
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.