97 de persoane au fost reţinute şi 35 plasate sub control judiciar. Oamenii legii au confiscat bani, droguri și arme

Percheziții de ultim moment, efectuate de oamenii legii.

(Sursa foto: PixaBay)

Poliţiştii şi procurorii anunţă că, în urma amplelor acţiuni care au avut loc la nivel naţional pentru destrucurarea unor reţele, au fost reţinute 97 de persoane, alte 35 fiind plasate sub control judiciar. Anchetatorii au confiscat bani, arme şi candităţi importante de droguri.

„La data de 25 mai a.c., Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliției de Frontieră şi al Jandarmeriei Române, a efectuat 58 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv” anunţă, vineri, DIICOT şi Poliţia Română.

Citește și: Bărbat arestat preventiv după ce a falsificat permise de conducere şi atestate profesionale

Potrivit anchetatorilor, au fost vizate şi cauze care au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile şi criminalitatea informatică.

Ce au anunțat anchetatorii

„În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, poliţiştii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au pus în executare peste 300 de mandate de percheziție domiciliară şi aproximativ 300 de mandate de aducere.

În cauzele instrumentate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus, până la această oră, reținerea a 97 de persoane pentru 24 de ore şi luarea măsurii controlului judiciar față de 35 de bănuiți”, se mai arată în comunicatele autorităților judiciare.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 40 de kilograme de cannabis, 4 culturi indoor de cannabis cu instalațiile aferente, peste 18 kilograme de droguri de risc şi mare risc (droguri sintetice, rezină de cannabis, cocaină, ciuperci halucinogene), peste 900 de comprimate, 60 de mărunţitoare mecanice şi 37 de

No ad for you
cântare de precizie.

Citește și: Persoane arestate după ce au fost acuzate de trafic de droguri de mare risc şi de faptul că împrumutau bani cu camătă la dobânzi de până la sută la sută

De asemenea, au fost ridicate 7 arme letale şi 11 arme neletale, peste 162 de bucăţi de muniție de diferite categorii, 13 autoturisme de lux, mai multe bijuterii şi 5 ceasuri de lux, 241 de telefoane mobile, 19 laptop-uri şi 23 de bucăţi de medii de stocare şi 16 carduri bancare.

Citește și: Percheziții în Caraș-Severin și Timiș, la persoane suspecte că făceau parte din trei grupări de trafic de droguri

Au fost identificați şi indisponibilizați 114.000 de euro, 789.000 de lei, 490.000 de forinţi, 2.130 USD şi 630 de lire sterline.

Citește și: Percheziții în Bihor! 30 de persoane sunt suspectate că au înscenat accidente rutiere pentru a încasa asigurări


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri