Percheziții de amploare la Buhuși. Persoanele vizate sunt suspectate că au participat la scandalul din faţa unei săli de jocuri

Oamenii legii au descins, în această dimineață, în mai multe locuințe din Buhuși.

(Sursa foto: Captură Video)

Poliţiştii fac, vineri dimineaţă, percheziţii la zece adrese din Buhuşi, judeţul Bacău, la locuinţele unor persoane suspectate că au participat la scandalul izbucnit în faţa unei săli de jocuri.

„În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Buhuşi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi criminalişti, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au descins în 10 locaţii din oraşul Buhuşi. Poliţiştii au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele unor persoane bănuite de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj, comise la data de 17 ianuarie a.c”, a transmis Poliţia Română.

Citește și: Percheziții de amploare la vămile din nordul țării, într-un dosar de corupție

Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Activitățile sunt în derulare şi sunt efectuate în vederea completării materialului probator.

Citește și: Un deținut a încercat să evadeze din Centrul de Arestare Preventivă al Poliției Capitalei. A fost deschisă o anchetă

În 17 ianuarie, o patrulă de ordine publică aflată în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe strada Republicii din Buhuşi a observat un grup de persoane care se manifestau agresiv. Poliţiştii i-au interceptat pe cei implicaţi în scandal şi au solicitat sprijinul celorlalte patrule de poliţie aflate în teren, pentru aplanarea conflictului.

Acolo au intervenit poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Ce au anunțat autoritățile

„Din primele cercetări s-a stabilit că doi tineri, de 23 şi 25 de ani, care se aflau în faţa unei săli de jocuri, au fost loviţi cu obiecte contondente de alte 7 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, ca urmare a unor discuții în contradictoriu, generate în dimineaţa aceleaşi zile. Din altercație, a rezultat rănirea uşoară a două persoane, de 24 şi 25 de ani, cărora le-au fost acordate îngrijiri medicale, la unitatea spitalicească din Buhuşi”, precizau poliţiştii.

Citește și: Percheziții la apropiații fraților Tate

Aceştia au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„În cadrul intervenţiei la faţa locului, un agent de poliţie a precizat că a fost lovit cu un obiect contondent, în zona omoplatului, de către unul din participanţii la conflict”, arătau

poliţiştii.

Citește și: Percheziții în Bihor! 30 de persoane sunt suspectate că au înscenat accidente rutiere pentru a încasa asigurări

A fost anunţat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi, în vederea continuării cercetărilor.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri