Autoritățile au anunțat câte persoane s-au vaccinat în ultimele ore. Statisticile oficiale, chiar aici.
Aproape 13.500 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, din care peste 9.600 cu prima doză.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, miercuri, că aproape 13.500 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care peste 9.600 cu prima doză.
Potrivit CNCAV, 13.489 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, iar dintre acestea 9.630 au primit prima doză de vaccin.
Citeste si: Câte persoane s-au vaccinat în ultima zi
Vaccinarea COVID-19, în România
În acelaşi interval, au fost raportate şapte reacţii adverse: patru la vaccinul Pfizer, două la cel produs de AstraZeneca şi una la cel de la Johnson & Johnson. Alte 57 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Citeste si: Focar de coronavirus: 13 copii care au fost în luna august într-o tabără au fost infectați cu virusul
„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a arătat CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.206.782,
Citeste si: Bilanț coronavirus, 25 august 2021! Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
„Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă",
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.