Maia Sandu
Proiectul de inițiere a procedurii de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova a fost semnat de 46 de deputați din opoziția parlamentară.
Opoziția o acuză pe Maia Sandu de încălcarea Constituției și legilor, de subminarea separației puterilor în stat, încălcarea obligației de imparțialitate politică și afectarea unor drepturi și libertăți.
„Constatăm degradarea semnificativă a situației generale din țară pe plan social, economic și politic. (…) Condamnăm modul de administrare a statului de către actuala guvernare prin încălcarea principiului separației puterilor în stat și prin arogarea abuzivă de către președinte a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat.
Potrivit Ziarul de Gardă, la conferința de presă au participat și reprezentanții PCRM, PSRM, Partidul Nostru, Alternativa și Democrația Acasă.
Citește și: Nicușor Dan pleacă în Cehia. Vizita oficială are loc în ziua în care Parlamentul votează Guvernul Mureșan
Proiectul care vizează președinta Republicii Moldova o să fie examinat în Parlament, iar Biroul permanent va stabili data dezbaterii în plen.
„Președinta Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 000 de cetățeni pentru a menține pacea și securitatea în R. Moldova și a asigura direcția europeană de dezvoltare. Președinta Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni, inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”,
Igor Grosu, liderul PAS, a reacționat cu privire la proiectul hotărârii de inițiere a suspendării din funcție a Maiei Sandu.
„Am urmărit cu mare interes conferința de presă organizată de partidele lui Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi. Iată că opoziția s-a unit. Credeți că pentru a condamna dronele rusești care ne pun în pericol? Nu.
S-au unit ca s-o dea jos pe președinta Maia Sandu. Curios că nici nu au ieșit liderii acestor partide. Le-o fi fiind rușine de propria inițiativă. Poate e o comandă de mai sus și nici ei nu vor să se asocieze cu acest ordin.
(…) Cel puțin am văzut azi, încă o dată, ce-i unește. Ordinele rușinoase venite de la Moscova pentru subminarea suveranității și viitorului țării noastre. (…) Să vrei să o dai jos pe Maia Sandu înseamnă să nesocotești voința poporului și să te supui doar interesului Rusiei. Doar în interesul Rusiei este ca Moldova să-și piardă direcția spre UE, să fie folosită în războiul de agresiune pornit de Rusia împotriva Ucrainei, să-și piardă respectul și prietenii din regiune, să intre în haos și instabilitate internă. Precis nu în interesul cetățenilor”, a scris Igor Grosu pe Facebook.