Ploaie de rachete rusești în Ucraina. "Avem destule arme să-i lovim pe toți"

Rusia atacă în mod cinic infrastructura energetică a Ucrainei pentru a lăsa populația fără căldură în pragul iernii și a forța regimul de la Kiev să cedeze șantajului. Președintele Zelenski a ripostat, iar aliatul lui Putin, Dmitri Medvedev, a amenințat că Rusia are încă arme suficiente pentru a continua "măcelul".

Author: Sorin Negru miercuri 23 noiembrie 2022 , 20:40

rusia ucraina

Zelenski îl sfidează pe Putin

[Sursa foto: Twitter]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Rusia a lansat miercuri peste 70 de rachete de croazieră asupra Ucrainei, ţintind în special puncte de infrastructură energetică ale țării lovite deja de pene uriașe de curent.

Citește și: VIDEO- Pană uriașă de curent în Republica Moldova, în urma bombardamentelor din Ucraina

Potrivit presei de la Kiev, 51 dintre rachete au fost doborâte de sistemele antiaeriene ale armatei ucrainene, după cum au transmis subalternii lui Zelenski pe Telegram.

În urma atacului masiv de azi din Ucraina, și Republica Moldova înregistrează o nouă pană uriașă de curent electric.

Zelenski: Suntem un popor de neînvins

Președintele Volodimir Zelenski a sfidat Rusia după atacurile necruțătoare de miercuri. El a declarat că Ucraina va reconstrui infrastructura avariată în urma loviturilor aeriene rusești.

Citește și: Ucraina în frig și întuneric

„Vom reface totul și vom trece prin toate acestea pentru că suntem un popor de neînvins”, a spus Zelenski într-un scurt mesaj video postat pe aplicația de mesagerie Telegram.

Medvedev: "Avem destule pentru toată lumea”

Fostul premier și președinte rus Dmitri Medvedev a spus miercuri că armata țării sale are în continuare suficiente muniții pentru a lovi Ucraina, în ciuda consumului masiv al resurselor, după opt luni de conflict militar.

Citește și: Dmitri Medvedev spune că Occidentul se apropie de Al Treilea Război Mondial

”Inamicii continuă să ne calculeze atent lansările şi rezervele. Degeaba speră la epuizarea posibilităților noastre. Avem destule pentru toată lumea”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram, cu puţin timp înainte ca Rusia să lanseze un nou raid cu rachete asupra infrastructurilor energetice ucrainene.

Bilanț provizoriu: trei morți și 11 răniți

Primarul capitalei Kiev, Vitali Kliciko, a declarat la televiziunea ucraineană că, ''potrivit armatei, 31 de rachete au ţintit Kievul'', iar dintre acestea 21 au fost doborâte, dar unele dintre cele care şi-au atins ţinta au lovit instalaţii ale infrastructurii critice.

''La ora actuală, o parte din oraş nu are electricitate. A fost oprită şi furnizarea apei(...) Facem tot posibilul să restabilim electricitatea şi apa în seara aceasta'', a mai spus edilul, conform postului CNN.

Potrivit unui bilanţ preliminar al victimelor anunţat de primarul Kliciko, noul atac rusesc a provocat la Kiev trei morţi şi 11 răniţi, printre persoanele care şi-au pierdut viaţa fiind şi o adolescentă în vârstă de 17 ani.

Chiar în ziua în care rușii au continuat bombardamentele puternice în Kiev și Liov, Parlamentul European a catalogat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”.

După ce au rămas în întuneric, cele trei milioane de locuitori din Kiev au rămas acum și fără apă, după atacurile cu rachete rusești în capitala Ucrainei, potrivit Le Monde.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si