CNAIR anunţă că Podul de la Cernavodă a fost miercuri redeschis complet traficului, cu o zi mai devreme decât era programat.
”Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului, miercuri, 20.04.2022, începând cu ora 13:00, pe A2 calea 1, cu o zi mai devreme, conform calendarului asumat, respectiv 21.04.2022, şi cu asigurarea unui nivel ridicat de calitate a lucrărilor efectuate, pentru a nu afecta începerea sezonului estival”, arată CNAIR.
Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului
Astfel, prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare la Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 (între km 155+415- km 161+479), programată în intervalul 15.02.2022 – 21.04.2022, a fost realizată.
Citeste si: Complex turistic cu opt căsuțe cu tematică florală, deschis în Buzău
Termenul de finalizare a contractului de execuţie este data de 12.02.2023.
Podul de la Cernavodă era cel mai lung pod din Europa în 1895
În 1895 a fost inaugurat podul de la Cernavodă, proiectat şi construit de Anghel Saligny, la acea vreme cel mai lung pod din Europa.
Acesta a fost construit între 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti şi Constanţa. Începerea lucrărilor de execuţie a avut loc la 26 noiembrie 1890 în prezenţa regelui Carol I.
Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.
Citeste si: Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe
Podul se află la 30 m peste nivelul apelor mari ale Dunării pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai mari catarge. Podul peste Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. În Insula Borcea, care în acea vreme constituia o baltă, pe care o traversa un tronson de 14 km al căii ferate, s-a mai realizat un viaduct de 34 deschideri a 42 metri.Cu
Deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din Europa continentală.Costul total al tronsonului de linie ferată Feteşti-Cernavodă, inclusiv liniile de cale ferată şi staţiile, a fost de 35 milioane lei aur.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.