Misiunea pompierilor români din Franța a luat sfârșit, unde alături de pompierii francezi au participat la stingerea incendiilor de vegetație.
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la o săptămână de la plecarea pompierilor români în Franța.
Pompierii români din Franța se întorc acasă
"Acţiunea pompierilor români în Franţa s-a încheiat. Timp de o săptămână, 77 salvatori au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franţei, în condiţii meteorologice deosebite. Misiunile modulului RO-GFFF-V au constat în identificarea şi lichidarea focarelor ascunse, precum şi protejarea locuinţelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente.
Citeste si: Peste 150.000 de hectare de pădure au fost afectate de incendiile de vegetație
Ajutorul oferit de statul român s-a făcut prin Mecanismul European de Protecţie Civilă .
Primii pompieri sunt așteptați în cursul zilei de astăzi, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale, iar ceilalţi salvatori, împreună cu tehnica de intervenţie, vor ajunge în ţară pe cale terestră.
Incendiu „monstru” în apropiere de Bordeaux
În urma incendiilor devastatoare, Franța a făcut o cerere prin intermediul mecanismului european prin care a cerut sprijin pentru intervenție la sol și aerian.
România a participat cu un modul terestru de intervenție format din 7 ofițeri și 70 de subofițeri pompieri, a anunțat joi Raed Arafat, secretar de stat în MAI și coordonator DSU.
Franța s-a confruntat în această vară cu numeroase incendii de amploare, pe fondul unor valuri de căldură și a secetei.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.