Posibile cupluri la Exatlon! Fanii şi-ar dori să îi vadă împreună până la finalul competiţiei fenomen

De-a lungul sezoanelor Exatlon, oamenii şi-au făcut preferaţi, iar de multe ori şi-au dorit să îi vadă împreună.

Webeditor: M.C.B. luni 03 decembrie 2018 , 08:12

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

 

Sezonul 2 Exatlon a adus în faţa telespectatorilor concurenţi puternici, dar si foarte plăcuţi din punct de vedere fizic. Astfel, nu a durat mult, iar fanii au început să îi cupleze. Cele mai multe posibile cupluri au existat în echipa Războinicilor. 

Oamenii au spus că văd la început ceva între Iulian Pîtea şi Ana Maria Otvoş, însă cei doi au declarat mereu că sunt ca nişte fraţi, dar apelativele de

genul ”viaţă” pe care cei doi le folosesc le-au dat de bănuit fanilor. Apoi, s-a spus de Corina Petruţ, dar şi de Mădălina Linguraru că ar avea ceva chimie cu Pîtea, însă Războinicul şi-a căutat iubirea în altă parte, mai exact în echipa Mexicului, unde a găsit-o pe Ana Laura.

Nici Războinicul Alin Andronic nu a scăpat, mai ales ca fanele nu ştiu dacă este cuplat, iar Războinicul a lăsat loc de interpretări. Îmbrăţisările cu Beatrice sau cu Corina Petruţ le-au dat de bănuit internauţilor. 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alertă de incendiu în București! Clubul Expirat a luat foc! Pompierii și poliția au... Alertă de incendiu în București! Clubul Expirat a luat foc! Pompierii și poliția au ajuns în scurt timp la fața locului
spotmedia.ro
Scorpioni de talia unor câini trăiau acum mult timp, în mare Scorpioni de talia unor câini trăiau acum mult timp, în mare
spotmedia.ro
Un nou motiv de îngrijorare, pe lângă Covid-19. Un tip de gripă aviară tocmai a ucis şi... Un nou motiv de îngrijorare, pe lângă Covid-19. Un tip de gripă aviară tocmai a ucis şi mamifere
b1.ro
Kira Hagi a intrat în televiziune. Pentru ce post prezintă știrile fiica lui Gică Hagi Kira Hagi a intrat în televiziune. Pentru ce post prezintă știrile fiica lui Gică Hagi
infoactual.ro
Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se... Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
evz.ro
Andreea Esca a trăit rușinea vieții. Nu i-a venit să creadă când s-a aflat adevărul.... Andreea Esca a trăit rușinea vieții. Nu i-a venit să creadă când s-a aflat adevărul. Pentru doar 6 lei...
doctorulzilei.ro
Vitamina care poate preveni pneumonia. Un adevărat ”combustibil” pentru sistemul imunitar Vitamina care poate preveni pneumonia. Un adevărat ”combustibil” pentru sistemul imunitar
romaniatv.net
Femeia şi cei trei copii, ucişi după o petrecere în pijamale. Trupurile neînsufleţite,... Femeia şi cei trei copii, ucişi după o petrecere în pijamale. Trupurile neînsufleţite, purtate într-o caleaşcă albă
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si