Poşta Română anunţă că a redeschis, sâmbătă, de Ziua Europei, trei rute noi pentru îndrumarea traficului poştal internaţional cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia, pe cale rutieră.
"Astfel, Poşta Română a iniţiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiţionale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situaţia de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus", afirmă directorul general Horia Grigorescu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de companie, camionul Poştei Române care va pleca spre Budapesta va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine România, respectiv din Ungaria spre ţara noastră. Pe lângă sacii proprii, Poşta Română va transporta către Ungaria şi trimiterile din Republica Moldova şi Serbia. Traficul va avea frecvenţă săptămânală, fiind estimată o greutate de 1,5 tone pe sens.
De asemenea, pe relaţia Bucureşti- Ruse, Poşta Română va transporta trimiteri din România cu destinaţie Bulgaria şi trimiteri în tranzit din Republica Moldova şi Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Cipru.
Citeste si: Marcel Vela a anunțat primele măsuri care se vor aplica după 15 mai
Totodată, a fost inaungurată cursa România- Serbia. Schimbul de expediţii cu poşta sârbă va avea loc în zona neutră, pe digul de la Porţile de Fier I. Camionul
Poştei Române va transporta atât trimiterile proprii, cât şi trimiteri din Ucraina cu destinaţie Macedonia şi Bosnia Herzegovina."Am redeschis aceste rute, astăzi, într-o zi cu o importanţă deosebită pentru Uniunea Europeană ca prim pas în evoluţia pozitivă de iesire din perioada dificilă pe care o traversăm.