Premieră în Elveția: Un român este primul hoț care este judecat după ce a aruncat în aer un bancomat
Un român a fost arestat după ce au aruncat în aer un bancomat în Elveția și a plecat acasă cu nu mai puțin de 126.000 de franci.
Dimitri E, alături de un complice de al său au spart un bancomt din St. Gallen în luna decembrie a anului 2019 de unde au plecat cu suma de 126.600 de franci elvețieni. Pagubele materiale pe care le-au provocat ajung la peste 100.000 de franci. Procesul celor doi începe astăzi, 22 decembrie.
Aproximativ 40 de bancomate din Elveția au fost jefuite în ultimii doi ani. De cele mai multe ori, oamenii legii nu reușesc să îi prindă pe cei vinovați. De data aceasta lucrurile stau altfel, poliția elvețiană a reușit să îi găsească pe suspecți, și în premieră, un tribunal penal federal va judeca un tâlhar care a aruncat în aer un ATM.
Vinovatul de cetățenie română este acuzat de punere în pericol prin folosirea de explozibili și gaze toxice, furt calificat și distrugere calificată de bunuri.
Citeste si: O ambulanță care se afla în misiune a fost implicată într-un accident în Galați
Cum a avut loc atacul românului
Pe 12 decembrie 2019, Dimitri I și complicele lui, Ivan D, jefuiesc bancomatul Raiffeisenbank, aruncându-l în aer cu ajutorul unei bombe confecționată chiar de Dimitri, cu o lungime de aproximativ doisprezece centrimetri. Bubuitura o să rămână multă vreme în memoria rezidenților din zonă.
Panoul de control al ATM-ului și părți din panourile de perete adiacente ale clădirii sunt proiectate pe trotuar și pe stradă. Geamurile ușii din față a clădirii au fost incendiate.
Mai mult, au creat pagube de peste 100.000 de franci, conform cotidianului Blick.
Bancomatul este distrus în jaf. Hoții au reușit să extragă 126.600 de franci. aceștia nu au ajuns prea departe, oamenii legii reușind să-l prindă pe Dimitri E.
Complice Ivan D. a fost arestat în Danemarca pe 16 iunie 2020. Extrădarea în Elveția a fost aprobată, dar amânată în favoarea procedurii penale în Danemarca, care l-a condamnat la câțiva ani de închisoare pe 27 aprilie 2021.
Citeste si: Mihaela a fost ucisă cu sânge rece de soțul ei italian. Bărbatul și-a pus apoi capăt zilelor
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.