Premierul Orban a transmis un mesaj de Ziua Independenței naționale

Premierul Ludovic Orban afirmă, în mesajul cu ocazia zilei de 10 mai, că independenţa naţională şi instituţia monarhiei s-au sedimentat în conştiinţa colectivă ca paşi hotărâtori pentru consolidarea statului român modern, prosper şi respectat în Europa de la începutul veacului trecut şi că, aşa cum, în trecut, românii au găsit împreună calea spre idealurile lor de libertate, independenţă şi unitate, stă în puterea noastră, a tuturor, să depăşim situaţia generată de pandemie şi să ne urmăm destinul european

Author: M.A. duminică 10 mai 2020 , 11:31

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Sărbătorim astăzi Ziua Independenţei naţionale şi Ziua Regalităţii, prin care rememorăm trei momente istorice importante pentru destinul statului român modern, petrecute toate pe 10 mai: proclamarea Principelui Carol ca domnitor al Principatelor Unite, în 1866, Independenţa faţă de Imperiul Otoman, în 1877, şi transformarea ţării din principat în regat, în 1881, când Principele Carol a fost încoronat ca primul rege al României.

Independenţa naţională şi instituţia monarhiei s-au sedimentat în conştiinţa colectivă ca paşi hotărâtori pentru consolidarea statului român modern, prosper şi respectat în Europa de la începutul veacului trecut”, afirmă premierul Ludovic Orban în mesajul cu prilejul zilei de 10 Mai, Ziua Independenţei naţionale şi Ziua Regalităţii.

Citeste si: Ion Ceaușescu, fratele cel mic al lui Nicolae Ceaușescu, a murit la 88 de ani

El subliniază că acum, România este din nou în plin proces de consolidare, pe un drum ireversibil, alături de celelalte democraţii europene şi de partenerii noştri strategici, aşa cum şi-au dorit românii, după aproape cinci decenii în care drumul le-a fost deturnat de dictatura totalitară.

Citeste si: Prefectul judeţului Brăila: Toţi brăilenii infectaţi cu noul coronavirus sunt vindecaţi!

Premierul afirmă că Familia Regală a României a fost mereu aproape de români, ”membrii săi au

luptat, din tristul exil, împotriva dictaturii care a îngenuncheat ţara, iar în perioada post-decembristă au fost adevăraţi ambasadori ai intereselor României, iar ”determinarea, demnitatea şi onoarea de care au dat dovadă în acţiunile lor sunt repere morale pe care societatea le preţuieşte şi bune exemple pentru generaţiile actuale şi pentru cele care ne vor urma”.

Citeste si: Școala online în vremea pandemiei. Aproape un milion de copii din România nu au acces la educatie. Duminică, la ”Asta-i România”, de la 14:30, la Kanal D

 ”Şi aşa cum, în trecut, românii au găsit împreună calea spre idealurile lor de libertate, independenţă şi unitate, stă în puterea noastră, a tuturor, să depăşim situaţia generată de pandemie şi să ne urmăm destinul european. La mulţi ani, România! La mulţi ani, Casei Majestăţii Sale Custodele Coroanei!“, afirmă Ludovic Orban în finalul mesajului.

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Alina Pușcău, infectată cu COVID-19. Actrița trece prin momente cumplite: ”Este COVID,... Alina Pușcău, infectată cu COVID-19. Actrița trece prin momente cumplite: ”Este COVID, mă omoară. Îmi distruge viața”
spotmedia.ro
Ce restricţii s-au impus în fiecare localitate roşie din jurul Capitalei. În multe... Ce restricţii s-au impus în fiecare localitate roşie din jurul Capitalei. În multe ”economia a fost închisă” sau e aproape să se închidă
spotmedia.ro
Experiment: Câteva grădiniţe din Finlanda au transformat locurile de joacă în „păduri”.... Experiment: Câteva grădiniţe din Finlanda au transformat locurile de joacă în „păduri”. Ce s-a întâmplat cu imunitatea copiilor
b1.ro
Lidia Buble are un mare secret, ce acum s-a aflat: de ce ţine mereu, în mână, o păpuşă... Lidia Buble are un mare secret, ce acum s-a aflat: de ce ţine mereu, în mână, o păpuşă fără păr, la Asia Express, la Antena 1!
infoactual.ro
Apar medicamente pentru tratamentul COVID. Noul medicament este în faza finală de testare Apar medicamente pentru tratamentul COVID. Noul medicament este în faza finală de testare
infoactual.ro
A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia! A aruncat BOMBA! Dezvăluirea ȘOCANTĂ a momentului: Am găsit-o pe Elodia!
evz.ro
Anamaria Prodan produce CUTREMUR în România. Imaginea care bagă frica în „amantele lui... Anamaria Prodan produce CUTREMUR în România. Imaginea care bagă frica în „amantele lui Reghe” . „Pe mine nu mă doboară nimic”
doctorulzilei.ro
Va rezista România valului 4? Florin Cîțu: „Nu cred că valul patru a fost pregătit cum... Va rezista România valului 4? Florin Cîțu: „Nu cred că valul patru a fost pregătit cum trebuia”
romaniatv.net
Este BOMBA BOMBELOR în showbiz, vorbim de cel mai temut clan interlop Este BOMBA BOMBELOR în showbiz, vorbim de cel mai temut clan interlop
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si