Preot din Neamt, aspru criticat. Ce i-a facut parintele unei familii cu 9 copii
Petru Gavriloaia, un preot din Neamt, a fost aspru ctiticat pentru initiativa pe care a avut-o in cazul unei familii nevoiase cu 9 copii. Desi multa lume s-a impotrivit, parintele si-a dus planul la bun sfarsit.

Preotul Petru Gavriloaia a reusit cu sprijinul credinciosilor si al autoritatilor locale sa construiasca o locuinta noua pentru familia Stanciu care traia in conditii grele. Aceasta dispune de toate utilitatile, inclusiv baie si apa calda.
"Misiunea noastra nu este sa construim, ci sa mantuim sufletele oamenilor. Am incercat sa aratam credinta prin fapte, sa lasam faptele sa vorbeasca. Am reusit in doua luni de zile sa inmanam acestor 9 copii cheile unei noi case, a spus parintele paroh la slujba de sfintire a casei", conform mesagerulneamt.ro.
Pr. Petru a spus ca nu s-a bucurat doar de sustinere, ci a primit si obiectii.
"Am fost criticat de unii ca nu reusesc sa-i conving pe parinti sa nu mai faca copii. M-a durut acest lucru. Una din fete, Ioana, are la scoala numai note de 8, 9 si 10. Duminica de duminica vine la biserica. Nu vreau sa laud pe nimeni, dar trebuie sa multumesc acelora care au contribuit la ridicarea acestei case."
Parintele Mitropolit Teofan a apreciat initiativa si solidarizarea oamenilor pentru fapta buna.
"Ma bucur mult ca mai exista si astfel de oameni care se aduna in jurul preotului sau a unei initiative de acest gen. Multe lucruri se darama in tara asta si in general noi ne uitam doar la asta, dar sunt si lucruri frumoase, asa cum este aceasta initiativa. Il rugam pe Dumnezeu sa va rasplateasca pentru osteneala."
Totodata, ierarhul a evidentiat ocrotirea lui Dumnezeu de care se bucura familiile cu multi copii. "Oriunde se naste un copil, acolo mana lui Dumnezeu ocroteste, chiar daca familia o duce greu. Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti."





