Președintele Bulgariei, Rumen Radev, intră în autoizolare, după ce a intrat în contact cu un oficial militar testat pozitiv cu COVID-19

Președintele Bulgariei, Rumen Radev intră în autoizolare, după ce a intrat în contact cu un oficial militar testat pozitiv cu COVID-19

Preşedintele Bulgariei va intra în autoizolare și va face un test Covid-19, după ce a fost în contact la sfârşitul săptămânii trecute cu un oficial militar testat ulterior pozitiv cu noul coronavirus, a declarat marţi ministrul bulgar al Sănătăţii, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Citeste si: Raed Arafat: 37 de orașe din România au intrat deja în scenariul roșu

Rumen Radev a călătorit luni în Estonia, însă şi-a scurtat vizita şi s-a întors marţi seară, când a arătat reporterilor la aeroportul din Sofia rezultatul negativ al unui test de COVID-19 pe care îl făcuse în timpul deplasării.

Cu toate acestea, ministrul Sănătăţii, Kostadin Angelov, a declarat că Radev trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie în urma contactului său vineri cu comandantul forţelor aeriene bulgare.

Citeste si: Studiul clinic din SUA desfășurat de AstraZeneca pentru vaccinul împotriva COVID-19 va fi reluat în această săptămână

Președintele Bulgariei va intra în autoizolare, deși încă nu prezintă simptome de Covid-19

Nu se știe încă momentul în care Președintele bulgar va face un alt test de COVID-19 sau cât timp ar trebui să rămână în carantină, dar acesta a declarat că nu prezintă simptome.

No ad for you

"Sunt într-o stare fizică perfectă, fără simptome de infecţie", a afirmat Președintele Bulgariei.

"De la începutul crizei COVID-19, am fost în contact constant cu mii de oameni în toată ţara, dar r espect strict toate măsurile sanitare şi nu am avut niciun fel de probleme, nici acum nu am", a mai adăugat Rumen Radev.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri