Prima concediere la clinica stomatologică unde a murit o fetiță de doar 2 ani, după anestezia generală. Cine a fost demis din funcție
A fost demis responsabilul pentru neregulile de la clinica stomatologică unde a murit Sara.
În luna noiembrie o fetiță de doar doi ani a murit la o clinică stomatologică după efectuarea anesteziei totale, în urma căreia a suferit unele complicații medicale.
Cazul a îngrozit România și a îngenuncheat familia îndoliată, însă a rămas fără un răspuns clar. Acum, însă, reprezentanții clinicii unde s-a produs nenorocirea au venit cu noi informații, după finalizarea anchetei administrative interne pe care au demarat-o la acel moment.
Continuă ancheta la clinica stomatologică
Astfel, potrivit comunicatului transmis, managerului clinicii i s-a încetat contractul de muncă, după ce s-a ajuns la concluzia că el era responsabil de transmiterea faptului că autorizația sanitară finală nu fusese încă emisă.
”A naliza internă a confirmat că responsabilitatea finalizării autorizației sanitare revenea în sarcina a doi colegi cu atribuții administrative directe: unul dintre ei este membru al departamentului administrativ, iar celălalt era managerul de clinică. Reiterăm faptul că personalul medical nu avea atribuții administrative, nu a fost informat despre lipsa autorizației și nu poartă nicio responsabilitate în această situație”, transmit reprezentanții clinicii.
După ce minora ar fi primit o doză prea mare de anestezic, iar medicii nu au mai putut să o salveze, clinica stomatologică și-a suspendat activitatea în locația cu pricina, mutându-se la o altă locație a aceleiași clinici.
Totodată, în același comunicat, s-a spus și faptul că reprezentanții clinicii continuă să comunice cu autoritățile pentru rezolvarea cât mai rapidă a cazului morții Sarei.
”Continuă să coopereze integral cu instituțiile implicate în ancheta medico-legală și cea penală, punând la dispoziție toate documentele solicitate. Așteptăm concluziile oficiale ale anchetei externe pentru a putea oferi informații suplimentare”, precizează sursa citată mai sus.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.