Primaria Capitalei anunta realizarea unor piste de biciclete pe 100 de km lungime. Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la numarul redus de astfel de piste
Primaria Capitalei a anuntat ca miercuri a fost inceputa procedura de achizitie a studiului de fezabilitate pentru realizarea pistelor de biciclete pe o lungime de o suta de kilometri printr-o conventie incheiata cu Ministerul Mediului si prin care se aloca 10 milioane de euro. Tot miercuri, Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la numarul redus de piste pentru biciclete din Bucuresti, vizand o posibila incalcare a "dreptului la mediu sanatos'
"Ne dorim ca mersul cu bicicleta sa devina un mijloc de transport uzual in Capitala. Printre demersurile pe care municipalitatea le intreprinde in aceasta perioada se numara si demararea procedurii de achizitie a studiului de fezabilitate pentru realizarea unei retele de piste de biciclete pe o lungime de o suta de kilometri, printr-o conventie incheiata cu Ministerul Mediului si prin care se aloca 10 milioane de euro pentru realizarea acestui obiectiv.
Tot miercuri, Avocatul Poporului a anuntat ca s-a sesizat cu privire la numarul redus de piste pentru biciclete din municipiul Bucuresti, vizand o posibila incalcare "a dreptului la mediu sanatos'.
"Sesizarea din oficiu vizeaza posibila incalcare a art. 22 si art. 35 din Constitutia Romaniei privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si dreptul la mediu sanatos.
Totodata, in Planul de Mobilitate Urbana Durabila 2016-2030 (PMUD) este prevazuta realizarea unei retele de 250 de kilometri de piste de biciclete, cu 12 proiecte prioritare, in lungime de 60 de kilometri, ce urmeaza a fi implementate pe termen scurt.
Valoarea totala estimativa pentru cei 250 de kilometri este de 50 de milioane euro.