Primarul din Beleți-Negrești, dispărut și găsit în apele râului Argeș, a fost reținut de polițiști

Primarul din Beleți-Negrești, dispărut și găsit în apele râului Argeș, a fost reținut de polițiști

(Sursa foto: Google)

Primarul din Argeș, care a dispărut după ce instituția pe care o conducea a luat foc și a fost găsit în apele râului Argeș, reținut joi seara. Acesta este acuzat de distrugere prin incendiere și distrugerea de înscrisuri. Va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Citeste si: Primar cunoscut din România, răpus de coronavirus

Primarul a fost reținut 24 de ore

Poliţiştii au precizat că a fost pus în executare un mandat de aducere privind pe bărbatul de 53 de ani, din Beleţi-Negreşti, bănuit de săvârşirea faptelor, care a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări. 

”După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezent Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventivă”

Citeste si: Incendiu la sediul unei primării din Argeș. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere

Suspectul este primarul comunei Beleţi-Negreşti, Mihai Marin

Incendiul a distrus  clădirea Primăriei şi o anexă în care se afla arhiva. Incendiatorul ar fi scos mai multe dosare din dulapuri, le-a pus pe jos şi le-a stropit cu motorina cumpărată pentru utilajele de deszăpezire.

În noaptea incendiului, primarul a fost surprins de o cameră de supraveghere când pleca din zonă.

La puțin timp a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Gorj. Dus la spital, a plecat şi de acolo. 

În noaptea de marţi spre miercuri a fost găsit de polițiști, după ce a fost dat dispărut de familie.

Paznicul unui mall l-a văzut în apele râului Argeş. Primarul a ajuns la spital cu hipotermie şi le-a spus salvatorilor că a căzut în apă accidental.

Citeste si: Primarul din Argeș dat dispărut, a fost găsit. Acesta a fost recuperat de salvatori din apele râului Argeş


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...