Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că vor f introduse trei noi linii STB în zona centrală a Capitalei
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat luni că „în viitorul foarte apropiat” vor fi introduse trei noi linii de STB în zona centrală a orașului.
Într-un mesaj video transmis pe Facebook, edilul general menţionează că măsurile vor fi implementate în baza propunerilor formulate de către un grup de lucru din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti- Ilfov.
,,O să urmeze o linie nouă, vorbim de viitorul foarte apropiat''
„Avem la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară un grup care lucrează la astfel de optimizări. Am avut deja o modificare care duce transport public pe Romancierilor. Am avut o linie nouă care merge în Prelungirea Ghencea. O să urmeze o linie nouă care o să conecteze o zonă centrală, Mircea Vodă, care nu are transport public.
El a menţionat că, la cererea bucureştenilor din cartierul Andronache, începând de luni a fost modificat traseul liniei 343. Astfel locuitorii din zonă, dar şi cei din Fundeni vor avea legătura cu nordul Capitalei.
Totodată, linia 343 a fost unită cu linia 231, răspunzând cererii locuitorilor din Henri Coandă de a ajunge în zona Dorobanţi în loc de Piaţa Presei.Citeste si: Nicușor Dan:"Situația căldurii în apartamentele din București este ceva mai bună decât anul trecut"
,,Avantajul este că frecvenţa autobuzelor este de două ori mai mare''
„Începând de astăzi, pe această stradă (Gherghiţei, n.r.),
Citeste si: Primarul General al Capitalei, nevaccinat, a intrat în Guvern pe baza unui test Covid
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.