Prințesa din Dubai, mesaj disperat: "Sunt ținută ostatică" (VIDEO)

Prinţesa Latifa, fiica emirului Dubaiului, susține, într-o serie de înregistrări cu telefonul mobil obținute de BBC, că este ţinută ”ostatică” şi că se teme pentru viaţa sa.

Fiica domnitorului din Dubai spune că este ținută „ostatică” într-o casă din Dubai, într-o înregistrare video șocantă, la doi ani după ce încercarea ei de a fugi din bogatul emirat a fost împiedicată de tatăl ei.

Prințesa Latifa bint Mohammed Al Maktoum, fiica domnitorului din Dubai și vicepreședinte al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a încercat să fugă din Dubai într-un iaht în februarie 2018, când autoritățile din Emiratele Arabe i-au interceptat barca în Oceanul Indian, informează The Independent.

Citeste si: Pașaport COVID. Tot ce se știe până acum despre acest document. Reguli de călătorie

Prințesa Latifa, mărturie video sfâșietoare

La un an după ce a fost împiedicată să fugă din țară, o declarație a fost publicată prin intermediul agenției de știri de stat Wam, în care se spunea că Latifa „este acasă și locuiește cu familia ei în Dubai”, alături de fotografiile ei cu fosta

înalt comisar ONU pentru drepturile omului, Mary Robinson.

Cu toate acestea, jurnaliștii de la BBC au obținut videoclipuri care susțin că provin de la Latifa, prințesa de 35 de ani, preluate de pe un telefon introdus pe ascuns în vila pe care o deține în Dubai. Prinspune că este închisă.

Înregistrările au fost făcute de prințesă de-a lungul mai multor luni, spun cei de la BBC.

”Sunt într-o vilă.Sunt ţinută ostatică, iar această vilă a fost transformată în închisoare”, spune prinţesa care spune că filmează din toaletă, ”singura încăpere cu uşă pe care o pot încuia”. ”Toate ferestrele au fost închise. Sunt cinci poliţişti afară şi două poliţiste înăuntru. Sunt îngrijorată zi de zi de securitatea şi viaţa mea. Poliţia mi-a spus că voi sta în închisoare toată viaţa mea şi că nu voi mai vedea vreodată soarele”, continuă ea.

”Situaţia devine pe zi ce trece mai disperată”, spune fiica lui Mohammed bin Rashid al-Maktoum.

În martie 2020, justiţia britanică a stabilit că emirul Dubaiului a comandat răpirea a două dintre fiicele sale, Latifa şi Shamsa.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri