Prințul Andrew al Marii Britanii a fost arestat chiar în ziua în care împlinește 66 de ani

Andrew Mountbatten-Windsor a fost arestat în cursul zilei de joi, existând suspiciunea de abatere în exercitarea unei funcții publice.

Fostul prinț a împlinit 66 de ani chiar în ziua în care a fost reținut.

„Ca parte a anchetei, astăzi, 19 februarie, am arestat un bărbat în jur de 60 de ani din Norfolk, sub suspiciunea de abatere în exercitarea unei funcții publice, și efectuăm percheziții la adrese din Berkshire și Norfolk.

Bărbatul se află în continuare în custodia poliției în acest moment.

Nu vom face public numele persoanei arestate, conform ghidurilor naționale. De asemenea, vă rugăm să țineți cont că acest caz este acum activ, astfel că trebuie manifestată prudență în orice publicare, pentru a evita situații de sfidare a instanței (contempt of court)”, au transmis polițiștii britanici, potrivit BBC.

Citește și: VIDEO Audieri tensionate în Congresul SUA! Pam Bondi acuzată de protejarea asociaților lui Jeffrey Epstein, iar Donald Trump în centrul controversei

Andrew Mountbatten-Windsor, cunoscut public drept Prințul Andrew, Duce de York, este al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, iar numele său a fost implicat într-un scandal internațional având în centru relația sa cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale și ulterior acuzat de trafic sexual de minori.

„În urma unei evaluări amănunțite, am deschis o anchetă privind această acuzație de abatere în exercitarea unei funcții publice. 

Este important să protejăm integritatea și obiectivitatea investigației noastre, în timp ce colaborăm cu partenerii noștri pentru a analiza această presupusă infracțiune. Înțelegem interesul public semnificativ față de acest caz și vom furniza actualizări la momentul potrivit”, a declarat comandantul adjunct al poliției, Oliver Wright, se mai arată în comunicatul autorităților.

Prințul Andrew a recunoscut deja că a fost prieten cu Epstein și l-a vizitat chiar și după condamnarea acestuia din anul 2008.

Apropierea dintre ei i-a atras critici dure în Regatul Unit, iar situația a devenit și mai gravă după ce Virginia Giuffre a spus că a fost traficată și forțată să întrețină relații intime cu Andrew atunci când era minoră. Prințul a negat aceste acuzații, iar în urma scandalului s-a retras din îndatoririle regale oficiale și a pierdut titlurile militare și patronajele regale. În anul 2022 a ajuns la o înțelegere amiabilă în procesul civil intentat în Statele Unite, dar nu a admis vinovăția.

Legătura dintre Andrew și Epstein a ajuns iar în atenția publică în momentul în care au fost desecretizate cele mai noi documente din dosar. Mai exact, anumite documente publicate de Departamentul de Justiție al Statelor Unite arată că Andrew Mountbatten-Windsor i-ar fi transmis lui Jeffrey Epstein, în anul 2010, materiale confidențiale și rapoarte de vizită pe care le primise în calitatea de trimis comercial al Regatului Unit, în ciuda faptului că funcția sa impunea păstrarea confidențialității.

În același timp, anumite documente FBI includ detalii potrivit cărora numele prințului Andrew apare în rapoarte legate de acuzații foarte grave din anii ’90 cu privire la trafic de persoane și agresiuni sexuale împotriva unui minor. Aceste detalii au determinat poliția britanică să lanseze apeluri publice pentru martori.

Regele Charles III și reprezentanții Palatului Buckingham au precizat în urma acestor informații că sunt gata să sprijine poliția britanică în evaluarea noilor acuzații, în cazul în care o să fie contactați oficial.

Citește și: Noi dezvăluiri din dosarele Epstein: Donald Trump știa despre atrocitățile comise de infractorul sexual


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri