"Epstein, văzut în viață la Tel Aviv". O nouă teorie a conspirației susține că miliardarul american trăiește și se ascunde în Israel

Noi teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale după publicarea celor 3 milioane de documente din dosarul Epstein. Conform acestora, Epstein nu ar fi murit, cum spun autoritățile americane, ci s-ar ascunde în Israel.

O fotografie distribuită pe scară largă pe platforme precum X, Reddit și Facebook susține că bărbatul cu barbă din centrul imaginii, purtând ochelari de soare, seamănă puternic cu Epstein.  

"Cineva care seamănă cu Jeffery Epstein tocmai a fost văzut plimbându-se în Tel Aviv, Israel”, a susținut o postare X care a avut peste cinci milioane de vizualizări.

"Ăsta e Epstein, nu-i așa?”, a întrebat un alt utilizator, distribuind o versiune decupată a imaginii, mărind fața bărbatului din mijloc. Postarea a fost vizualizată de peste șapte milioane de ori.

Anumite repostări ale acelorași imagini susțin că verificarea cu ajutorul AI a fizionomiei arată că bărbatul în cauză este Jeffrey Epstein.

Potrivit unei analize BBC News, imaginea este FAKE, fiind realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Jurnaliștii au efectuat o căutare inversă pentru a localiza sursa imaginii și au găsit cea mai veche versiune de pe Reddit, postată cu patru zile în urmă.

În imaginea-sursă se poate vedea semnul AI-ului Gemini în partea dreaptă jos a pozei, ceea ce indică faptul că a fost creată folosind modelul de inteligență artificială generativă al Google.

Nici indicatoarele stradale scrise în ebraică, din fundalul pozei nu au sens, o eroare frecventă care apare în imaginile și videoclipurile generate de inteligența artificială.

O nouă controversă: declarația morții lui Epstein, scrisă cu o zi înainte de "sinuciderea" sa

Declarația privind moartea lui Epstein ar fi fost redactată cu o zi înainte de moartea sa, arată noile dosare date publicității de Departamentul de Justiție american.

Potrivit NDTV, o declarație privind moartea lui Jeffrey Epstein a fost datată 9 august 2019, cu o zi înainte ca infractorul sexual condamnat să fie găsit mort în celula sa.

Declarația procurorului american din 2019 privind moartea lui Jeffrey Epstein ar fi fost redactată cu o zi înainte de moartea acestuia, arată dosarele recent publicate. 

Cel puțin 23 de documente din dezvăluire sunt etichetate ca declarații ale Biroului Procurorului SUA din Districtul Sudic al New York-ului. O versiune poartă data de 9 august 2019, în condițiile în care Epstein a fost găsit mort în dimineața următoare, pe 10 august, în celula sa de la Centrul Corecțional Metropolitan din Manhattan.

Declarația este atribuită procurorului american din Manhattan, Geoffrey S. Berman, și este intitulată „Declarația procurorului american din Manhattan privind moartea inculpatului Jeffrey Epstein”.

În draftul de declarație, Berman spune că Centrul Corecțional din Manhattan a confirmat că Epstein a fost găsit fără suflare în celula sa și ulterior declarat mort.

„În această dimineață, Centrul Corecțional din Manhattan a confirmat că Jeffrey Epstein, care a fost acuzat de acest Birou de trafic sexual cu minori, a fost găsit inconștient în celula sa și declarat mort la scurt timp după

aceea”, se arată în comunicat.

Dosarele conțin mai multe versiuni ale unor declarații similare în formă de proiect, cu redactări inconsistente. Unele copii lasă numele sau numerele de telefon vizibile, în timp ce altele blochează majoritatea informațiilor de identificare.

Se pare că Jeffrey Epstein a fost găsit spânzurat în celula sa cu un laț portocaliu pe care autoritățile au spus că și l-a confecționat dintr-un cearșaf sau o cămașă.

Moartea sa a fost considerată oficial sinucidere, însă înregistrări video recent publicate, revizuite de CBS News, ridică întrebări cu privire la imaginile de supraveghere ale închisorii din noaptea dinaintea morții sale.

Ancheta a dezvăluit o figură portocalie mișcându-se spre nivelul care adăpostea celula lui Epstein în jurul orei 22:39, pe 9 august.

Experții descriu figura ca fiind „posibil un deținut”, însă personalul închisorii a spus că escortarea unui deținut la acea oră ar fi fost neobișnuită.

Un raport FBI include o cronologie de șase pagini a detenției lui Epstein la Centrul Corecțional Metropolitan din New York, de la arestarea sa pe 6 iulie 2019, sub acuzațiile federale de trafic sexual, până la moartea sa.

Agenții FBI dezvăluie că Epstein a fost plasat sub supraveghere împotriva sinuciderii, după ce ar fi încercat să se sinucidă pe 23 iulie 2019. Epstein l-a acuzat pe colegul său de celulă- Nicholas Tartaglione, un fost ofițer de poliție acuzat de crimă- că a încercat să-l omoare.

Într-o întâlnire cu un psiholog în ziua următoare, Epstein a spus că „nu are niciun interes să se sinucidă” și că „ar fi o nebunie” să-și ia viața, se arată în document.

Pe 25 iulie, el a declarat că este „prea implicat" în apărarea cazului său pentru a renunța, "am o viață și vreau să mă întorc la viața mea”, conform raportului psihologului.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri