
Ministrul de Finanțe, cu ochii pe veniturile obținute pe platforme tip Booking
Mii de români s-au trezit cu notificări de la ANAF cu privire la veniturile nedeclarate obținute pe platforme online.
Direcția Antifraudă a demarat procesul de notificare a persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea în scop turistic a unor camere sau locuințe, ca urmare a publicării de anunțuri pe platformele online specializate.
Ministrul Finanțelor, Barna Tanczos, a dezvăluit într-un interviu pentru Profit.ro că Direcția Antifraudă a identificat între 22.000 și 23.000 de persoane care au obținut venituri din închirierea în scop turistic prin platformele online Booking.com
Autoritățile fiscale acordă prioritate verificării cazurilor cu sume semnificative de plată, unde prejudiciul cauzat statului prin neîncasarea taxelor este mai mare.
Sute de români, prinși cu sume nedeclarate de peste 100.000 lei fiecare
Potrivit ministrului Finanțelor, câteva sute de persoane au obținut venituri nedeclarate de peste 100.000 de lei fiecare, prin platformele de închiriere în scop turistic.
Notificările transmise de ANAF informează persoanele fizice că figurează în evidențele Fiscului cu venituri încasate între 2019 și 2024 prin platforme care intermediază închirierea de spații de cazare în regim hotelier.
Dacă până în prezent obținerea de informații de la platformele online decurgea mai greoi decât are nevoie Fiscul, o directivă europeană conferă acum ANAF instrumentele necesare pentru a accesa mai facil aceste informații.
Antifrauda le cere contribuabililor să se asigure că și-au îndeplinit corect obligațiile fiscale, arată sursa citata.