Problemele cu soția și amanta l-au adus la un pas de moarte. Un deținut de la Penitenciarul Arad s-a otrăvit cu alcool pur când a primit veștile proaste

Problemele cu soția și amanta l-au adus la un pas de moarte. Un deținut de la Penitenciarul Arad s-a otrăvit cu alcool pur când a primit veștile proaste

(Sursa foto: Unsplash)

Incidentul a avut loc la Penitenciarului Arad. Bărbatul a încercat să se sinucidă cu alcool de 99,9 grade.

Chiar dacă Penitenciarul Arad are regim de maximă siguranță, în închisoare există și o secție pentru deținuții în regim deschis. Aceștia prestează activități, iar la un astfel de punct de lucru a avut loc și incidentul.

Cătălin S. a fost condamnat pentru 3 ani și 4 luni pentru furt calificat. Viața i s-a complicat mai tare cu câteva săptămâni în urmă, atunci când ar fi primit o scrisoare de la amanta sa, potrivit surselor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, notează Gândul.

Citește și: Ea este polițista care a fost prinsă drogată la volan. Nu e prima dată când angajata de la Penitenciarul Rahova face greșeli grave: „A eliberat eronat un deținut”

Femeia i-ar fi spus că îl iubește și așteaptă să iasă din închisoare, dar are o mare problemă legată de copilul pe care îl au împreună.

Amanta deținutului l-a informat că fata este agresată constant de noul ei concubin și ea nu poate să intervină.

În același timp a primit un mesaj și de la soția sa, care era însărcinată în momentul în care a fost condamnat. Femeia i-a spus că nu mai are bani și că sărăcia o împiedică să îngrijească bebelușul.

Copleșit de veștile pe care le-a primit, bărbatul a intrat în depresie, așa că a luat de la punctul de lucru o sticlă de alcool izopropilic, folosit în producerea unor obiecte din material plastic.

Bărbatul a băut substanța care are o concentrație de 99,9 la sută și și-a pierdut imediat cunoștința.

Deținutul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Arad. Aflat încă în stare foarte gravă, bărbatul ar fi rămas internat la secția de terapie intensivă, mai scrie sursa citată.

A fost deschisă o anchetă internă la Penitenciarul Arad. Se pare că deținuții erau supravegheați în momentul în care bărbatul a încercat să-și ia viața.

Citește și: Cristian Popescu Piedone reacționează dur după ce a fost demis din fruntea ANPC. Acuză încălcarea dreptului la viață privată: „Călăii încep să semene cu „victimele”! N-am pus eu gândacii în bucătării”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri