Procurorii anticorupţie din Republica Moldova anunţă, marţi după amiază, că fostul preşedinte Igor Donon şi încă o persoană au fost reţinuţi pentru 72 de ore, în timpul percheziţiilor fiindt descoperite sume mari de bani şi documente, iar cumnatul lui Dodon a încercat să distrugă unele probe, prin înghiţire.
Dodon şi apropiaţii săi ar fi beneficiat de vacanţe, prin intermediul firmelor turistice din Federaţia Rusă, în valoare de circa 4 000 000 de ruble ruseşti. Printre infracţiunile care fac obiectul anchetei se numără şi trădarea de patrie.
Procuratura Anticorupție anunță reținerea lui Dodon
„În privinţa a două persoane, inclusiv în privinţa ex-Preşedintelui Republicii Moldova, a fost dispusă reţinerea pentru 72 de ore, deoarece au fost constatate unele riscuri de distrugere a probelor.
Citeste si: Tânăr din Craiova, reținut după ce a furat componente ale sistemului de supraveghere video dintr-o biserică
Procurorul-şef interimar al Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova, Elena Cazacov, a declarat marţi că fostul preşedinte şi apropiaţi ai acestuia sunt cercetaţi pentru mai multe infracţiuni, între care aceea de trădare de patrie.
Procurorii anticorupţie moldoveni au făcut zece percheziţii în imobile şi în trei automobile
„În cadrul anchetei sunt cercetate fapte cu privire la îmbogăţire ilicită, trădare de patrie, corupere pasivă şi finanţarea ilegală a partidului, care a avut loc în perioada anului 2014 până în prezent(...)
Subiecţii principali ai anchetei sunt un ex-preşedinte al Republicii Moldova precum şi persoane interpuse ale acestuia şi alte persoane care au tangenţă la săvârşirea faptelor instrumentate. Bunurile şi banii care au fost utilizaţi la comiterea infracţiunilor investigate depăşesc valoarea de zeci de milioane de lei, incluzând valută, bunuri imobile, mijloace de transport”, a declarat Elena Cazacov.Citeste si: Un român a fost arestat după ce și-a amenințat soția și vecinul cu pistolul, în Austria
„Bunurile de lux care au fost depistate şi ridicate urmează a fi investigate minuţios şi supuse verificărilor în vederea stabilirii faptului dacă acestea au tangenţă la îmbogăţirea ilicită. În cadrul efectuării percheziţiilor, una din persoane a încercat să distrugă probele prin înghiţire”, mai spune şeful procurorilor anticorupţie din Republica Moldova.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.