Procuroarea Maria Piţurcă, cea care a preluat-o pe micuța Sorina de la asistentul maternal, este cercetată disciplinar.
„Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie pentru procurori- a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procuror PIŢURCĂ MARIA ANTOANETA de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare”, se arată într-un comunicat oficial.
Citeste si: VIDEO| Cazul fetiței din Baia de Aramă ajunge la Curtea de Apel Craiova
Există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi, repectiv „exercitare a
funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”, se mai spune în textul citat.
De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.
Citeste si: Decizie de ultimă oră în cazul Sorinei