Profesorii intră în grevă de avertisment începând de miercuri. Orele de curs vor fi suspendate în intervalul 11:00-13:00

Profesorii din toată țara intră în grevă începând de miercuri, nemulţumiţi că Guvernul nu le majorează salariile, aşa cum scrie în lege.

Timp de două ore, profesorii activitatea cursurilor. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", a declarat luni, în cadrul unui post de televiziune, că în intervalul de timp 11:00- 13:00 nu se vor desfăşura activităţi specifice actului educaţional, dar copiii vor fi supravegheaţi.

Citeste si: Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă o grevă de avertisment. Activitatea acestora se va opri, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00

Profesorii vor suspenda activitatea didactică între orele 11:00 şi 13:00

"Deciziile revin consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ(...). Aceştia vor lua deciziile care se impun astfel încât să fie respectate drepturile tuturor, adică atât dreptul la grevă al celor care au semnat pentru declanşarea unei astfel de forme de protest cât şi dreptul celor care doresc să îşi desfăşoare activitatea mai departe", a declarat Marius Nistor.

"Vom face tot ceea ce depinde de noi ca niciun elev să nu fie afectat, adică siguranţa elevilor să nu fie pusă în pericol", a adăugat preşedintele Sindicatului "Spiru Haret".

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret- organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar- au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde

există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00", se precizează într-un comunicat comun, transmis sâmbătă.

Citeste si: Anchetă la o grădiniță din Suceava. O educatoare de 52 de ani este acuzată că ar fi agresat sexual trei fetițe


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri