Meteorologii au emis prognoza meteo pentru săptămâna aceasta, însă veștile nu sunt tocmai bune.
Vremea din 24 decembrie se anunță capricioasă, cu temperaturi scăzute. Prognoza meteo anunță ploi la București și ninsori la munte
Potrivit vremea.ro, Luni, în Ajunul Crăciunului, vremea va fi deosebit de caldă în sudul țării, însă prognozele arată că în nord va intră în altitudine un aer ceva mai rece dinspre zonă scandinava. Astfel, pe lângă ploi se vor mai semnala și lapovite și ninsori pe arii relativ extinse în Transilvania, Maramureș și nordul Moldovei.
Vântul va suflă moderat în cea mai mare parte a țării, cu unele intensificări temporare la tare în nordul Moldovei și pe crestele montane înalte.
Totodată, ANM a emis atenționare de Cod galben de ceată, ploi sau burnițe, cu depuneri de polei, a fost emisă, luni dimineață.
Zăpada pentru care zeci de mii de turişti au plecat la munte de sărbători poate deveni în orice moment un pericol, avertizează salvamontiştii.
Riscul de avalanşă este de gradul patru. Cei care sunt în staţiunile montane din zona Bucegi, Făgăraş şi Retezat sunt sfătuiţi să rămână în zona cabanelor.
O avalanşă s-a produs deja în judeţul Hunedoara. Iar zăpada a ajuns pe şosea.
Câteva ore, traficul de la ieşirea din Petroşani către Bumbeşti Jiu a fost blocat.La Rânca, din cauza viscolului, abia dacă s-a văzut la un metru, iar temperatura resimţită a fost de minus 20 de grade.
Marți, în prima zi de Crăciun, vremea se va ameliora că aspect în toată țara, dar se va răci ușor. Precipitații slabe (predominant sub formă de ninsoare) vor mai cădea local în Transilvania, Maramureș, Crișana și nordul Moldovei.
Marți, în prima zi de Crăciun, vremea se va ameliora că aspect în toată țara, dar se va răci ușor. Precipitații slabe (predominant sub formă de ninsoare) vor mai cădea local în Transilvania, Maramureș, Crișana și nordul Moldovei. Vântul va suflă slab până la moderat în estul extrem al teritoriului și mai mult slab în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -3 și 2 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 0-5 grade în Banat și Crișana, 3-8 grade în Oltenia și -1…4 grade
în Muntenia, Dobrogea și Moldova.oi (de Sfântul Ștefan) se vor menține condițiile pentru producerea unor ninsori slabe local în Transilvania, Maramureș și în Moldova, în restul regiunilor țării precipitațiile urmând să se semnaleze cu totul izolat (și vor fi sub formă de lapoviță și ploaie). Vântul va sufla moderat spre tare în Moldova, Bărăgan și în Dobrogea și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi situate în general între -3 și 2 grade în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în județul Timiș), 5-9 grade în Oltenia, 1-6 grade în Muntenia și Dobrogea și -2 până la 3 grade Celsius în Moldova.