Miercuri, 1 septembrie 2021, începe programul ”Litoralul pentru toți”. Românii se pot caza în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.
Programul, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri mai mici decât cele din vârful de sezon este iniţiat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). iar pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon.
Prețuri mici pentru toată luna septembrie
Programul ”Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. În acest program s-au înscris peste 40 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral.
Citeste si: Prețuri reduse pe litoral
”Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019.
Cazare la mare cu 36 de lei pe noapte
Odată cu derularea programului ”Litoralul pentru Toţi”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 2 stele din staţiunea Saturn şi costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se
achiziţionează un sejur de minim 5 nopţi.”Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă un număr de 5.344