Administrația Fondului de Mediu a anunțat că dosarele pentru înscrierea în programele Rabla și Rabla Plus vor fi depuse doar prin internet începând din 24 iulie. La începutul lunii aprilie, Administrația Fondului de Mediu (AFM) a decis să adopte o serie de măsuri prin care toate documentele necesare pentru accesarea programelor Rabla Clasic și Rabla Plus să se depună prin internet, în contextul restricțiilor de circulație. Ulterior, după eliminarea restricțiilor, s-a revenit la procedurile anterioare, însă AFM a anunțat că va adopta o nouă procedură.

Citeste si: Secretul din spatele virusului COVID-19: „Dacă aș spune la Hong Kong, aș fi ucisă!”

Astfel, începând din 24 iulie, dosarele de validare depuse de producători și dealeri, precum și dosarele de acceptate depuse de persoanele juridice se vor transmite exclusiv prin internet.

Simplificarea procesului de validare în programele Rabla 2020

"Având în vedere perioada pe care o traversăm, ne-am dorit simplificarea procesului de validare a producătorilor și de înscriere pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Fac precizarea că dosarele vor fi trimise exclusiv prin intermediul poștei electronice numai începând cu data de 24 iulie 2020", a precizat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi – Szabo, potrivit Automarket.ro.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Pălăria Melaniei, pantaloni scurţi şi lenjerie: obiectele vestimentare cele mai comentate la învestitura lui Trump. „Aproape a zburat”- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: Raed Arafat, dezvăluiri șocante despre externările românilor infectați cu COVID-19

Citeste si: VIDEO| Reacția tânărului încătușat la metrou pentru că nu purta masca pe nas

De asemenea, în cazul dosarelor respinse, documentele necesare pentru completarea dosarului vor fi transmise tot prin internet, iar aceasta măsură se va aplica și în cazul contestațiilor. În cazul producătorilor, cererea de decontare se va semna prin utilizarea unei semnături electronice calificate.

Ce condiții conțin programul Rabla 2020

Orice persoană fizică cu domiciliul sau reședința în România care deține un autoturism mai vechi de 8 ani și care nu are obligații la bugetul local se poate adresa producătorilor care participă în cadrul programului. Puteți consulta lista cu producătorii care au semnat contracte de participare cu AFM, aceasta fiind publicată pe site-ul instituției www.afm.ro. De asemenea, până pe 30 septembrie, persoanele juridice pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu în vederea accesării Programului Rabla Clasic. 

Citeste si: Cum se îmbăta Ion Iliescu în tinerețe, la Moscova: ”Vodca și lichiorul de trandafiri m-au făcut praf!”

Citeste si: Românii se vor bucura în fiecare lună de un ajutor în valoare de 660 de lei! Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor- kfetele.ro

Citeste si: Cât de implicat este George Burcea în creșterea fetițelor sale? Actorul a uimit pe toată lumea cu aceste imagini- VIDEO- radioimpuls.ro

Citeste si: Donald Trump a tăiat tortul cu o sabie și a dansat pe „YMCA” la balul inaugural de pe Capitol Hill- antena3.ro

Anul acesta, a fost alocat un buget mai mare, în valoare de 405 milioane lei, buget ce va permite eliminarea din circulație a aproximativ 60.000 autovehicule uzate. Prima de casare pentru autovehicule își va păstra valoarea de 6.500 lei, iar începând de anul acesta, ca noutate, s-a introdus prima de casare în valoare de 3.500 lei acordată pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si