PSD a colaborat cu AUR în Senatul României pentru adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Votul social-democraților a stârnit un val de acuzații, aceștia fiind acuzați că au încălcat protocolul coaliției de guvernare.
PSD a votat, alături de AUR, adoptarea moțiunii împotriva Dianei Buzoianu. În urma colaborării, moțiunea a trecut de Senat.
PSD, acuzat că a încălcat protocolul coaliției de guvernare după colaborarea cu AUR
În timp ce Sorin Grindeanu, președintele PSD, susține că l-a anunțat pe premierul Ilie Bolojan cu privire la poziția pe care social-democrații o vor adopta în ceea ce privește moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului,
„Și acest lucru noi l-am anunțat din timp. Prin acest moment de astăzi, de fapt, noi am marcat managementul catastrofal pe care îl are doamna...domnișoara Buzoianu, doamna ministru Buzoianu (sic!) la minister. Noi am sancționat acest lucru. Eu am anunțat primul ministru săptămâna trecută de decizia noastră. Nu putem doar pentru că suntem parte a acestei Coaliții să nu amendăm proasta gestiune de la Ministerul Mediului.
Dominic Fritz, președintele USR, a declarat că Diana Buzoianu nu va demisiona din funcția de ministru al Mediului.
Acesta a susținut că social democrații au încălcat protocolul semnat și Sorin Grindeanu este nevoit să explice„În primul rând, Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri. Va continua reformele, așa cum ne-am asumat în acest Guvern. USR nu pleacă nicăieri. Sorin Grindeanu trebuie să dea explicații de ce a semnat un protocol de coaliție unde ne-am asumat cu toții, inclusiv el prin semnătura lui, că nu vom vota moțiuni. De ce PSD a votat cot la cot cu AUR această moțiune... e un semnal politic extrem de nefericit. Dar, din partea noastră nu ne lăsăm distrași, vom continua să luptăm pentru reformele la care se așteaptă România”, declarat spus Dominic Fritz.
Raluca Turcan condamnă grav votul social-democraților. Deputata PNL consideră că votul PSD în colaborare cu AUR pentru adoptarea moțiunii împotriva Dianei Buzoianu reprezintă un act de inabilitate politică, care pune gaz pe foc în contextul actual din România, în care există proteste în stradă și oameni cer justiție corectă și instituții credibile.
„Votul PSD pentru o moțiune simplă împotriva unui ministru din propriul Guvern este o încălcare clară a acordului de coaliție, care prevede explicit că partidele aflate la guvernare nu își votează moțiuni simple.