
Vladimir Putin
”Ucraina a început să se transforme într-o bază de operaţiuni anti-rusă, să crească germenii naţionalismului şi neonazismului”, iar ”ciocnirea Rusiei” cu forţele ucrainene era ”inevitabilă”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.
Putin a precizat în cadrul evenimentului de la cosmodromul Vostocni, unde s-a întâlnit marţi cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, că Rusia va lansa nava spaţială robotizată automată Luna-25 până în trimestrul al treilea din 2022, conform agenţiei de presă de stat Tass.
Ce spune Vladimir Putin despre criza din Ucraina
”Ucraina a început să se transforme într-o bază de operaţiuni anti-rusă, a început să crească germenii naţionalismului şi neonazismului care existau de mult timp (…) Neonaziştii au fost plantaţi acolo în mod deliberat, iar ciocnirea Rusiei cu aceste
Citeste si: Ce spune Vladimir Putin despre războiul împotriva Ucrainei. Declarațiile șocante ale liderului de la Kremlin
”Acesta este un fapt evident. Neonazismul, din păcate, a devenit un mod de viaţă într-o ţară destul de mare, aproape de noi. Este un lucru evident: era inevitabil, era doar o chestiune de timp", a adăugat el.
Putin a remarcat că prin atingerea obiectivelor conflictului din Ucrina, Federaţia Rusă ajută oamenii din Donbass şi, pe de altă parte, ”ia măsuri pentru a asigura securitatea Rusiei însăşi”.
”Evident, nu am avut altă opţiune, este corect. Şi faptul că obiectivele vor fi atinse, nu există nicio îndoială”, a mai precizat el.
Liderul rus a mai menţionat că Rusia va restabili programul lunar până la sfârşitul anului 2022
”Vom restabili programul lunar; vorbesc despre lansarea navei spaţiale robotizate automate Luna-25 din Cosmodromul Vostocni”, a spus preşedintele.
”Până în al treilea trimestru (din 2022), staţia Luna-25 trebuie să fie finalizată. Ne încadrăm până în trimestrul al treilea?”, l-a întrebat Putin pe directorul general al Agenţiei Federale Spaţiale Ruse, Roscosmos, Dmitri Rogozin.
”Aceasta este prognoza. Fereastra de lansare se închide în al treilea trimestru”, a confirmat Rogozin.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.