Război Rusia - Ucraina, ziua 69. O rachetă a lovit luni seară portul Odesa, din sud-vestul Ucrainei, cauzând morţi şi persoane rănite, a anunţat guvernatorul local Maksim Marcenko.

UPDATE 13.00. Civili uciși în Vuhledar, regiunea Donețk

Obuzele rusești au ucis cel puțin 3 civili în Vuhledar, regiunea Donețk. Biroul președintelui Zelenski a precizat marți că și alte zone din regiunea Donețk erau sub foc constant, iar autoritățile încercau să evacueze civilii din zonele din prima linie.

UPDATE 12.00. Rușii blochează evacuarea civililor din Mariupol

Circa 2.000 de locuitori din Mariupol, care s-au adunat în apropiere de localitatea Berdiansk, nu au reuşit încă să ajungă în Zaporojie, oraşul ucrainean unde se refugiază majoritatea locuitorilor din zonă.

Autorităţile s-au organizat pentru primirea lor, întrucât trupele ruse le blochează accesul, a declarat Vadim Boicenko, primarul portului Mariupol, din sud-estul Ucrainei, relatează Ukrinform.

Noi atacuri aeriene au loc asupra orașului Harkov, cea mai bobardată țintă după Mariupol:

Război Rusia- Ucraina, ziua 69.

Potrivit presei internaționale, în urma atacului cu rachete din Odesa, un copil în vârstă de 13 ani a fost ucis, iar o fată de 17 ani este grav rănită. Comandamentul militar de sud al forţelor ucrainene a transmis că racheta Rusiei a avariat şi o biserică din regiune. 

Citeste si: Rusia vrea să anexeze noi regiuni din Ucraina

Război Rusia- Ucraina, ziua 69.  Președintele Volodimir Zelenski a confirmat atacul sângeros al rușilor asupra orașului Odesa și s-a întrebat cum a amenințat Rusia un cămin școlar din Odesa. 

„La Odesa, un băiat de 14 ani a fost ucis, o fată de 17 ani a fost rănită. Ce este asta? Pentru ce? Cum au amenințat acești copii și acest cămin Rusia?” a transmis Zelenski, potrivit publicației The Kyiv Independent.

Război Rusia- Ucraina, ziua 69. Pod strategic de lângă Odesa, distrus de rachetele rusești

Pe de altă parte, o rachetă rusească a lovit luni un important pod strategic care trece peste estuarul Nistrului, în regiunea Zatoka, de lângă Odesa, au anunţat autorităţi locale, citate de Reuters.

Citeste si: VIDEO- Rusia ar urma să atace Republica Moldova, scrie The Times

Podul, care anterior fusese lovit de două ori de forţele ruse, reprezintă singura legătură rutieră şi feroviară între sud-vestul Ucrainei şi restul ţării. Această cale ferată leagă România de oraşul portuar Odesa.  

Noi atacuri aeriene au loc asupra orașului Harkov, cea mai bobardată țintă după Mariupol:

Război Rusia- Ucraina, ziua 69. Potrivit presei internaționale, în urma atacului cu rachete din Odesa, un copil în vârstă de 13 ani a fost ucis, iar o fată de 17 ani este grav rănită. Comandamentul militar de sud al forţelor ucrainene a transmis că racheta Rusiei a avariat şi o biserică din regiune. 