VIDEO - Ziua 68 război Rusia-Ucraina. Șeful statului major general al armatei ruse ar fi fost rănit în luptele din Donbas

Ziua 68 război Rusia-Ucraina. Șeful statului major general al armatei ruse ar fi fost rănit în luptele din Donbas

(Sursa foto: PixaBay)

Deşi se concentrează acum doar pe ofensiva din estul şi sudul Ucrainei, Rusia primeşte noi lovituri. Surse neoficiale de la Moscova vorbesc despre faptul că şeful statului major general al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, ar fi fost rănit în luptele din Donbas. Ar fi o adevărată lovitură psihologică pentru Vladimir Putin, care şi-a trimis omul de încredere pentru a conduce luptele din teren.

Generalul Gherasimov este unul dintre oamenii extrem de apropiaţi de liderul de la Kremlin. El a fost văzut de nenumărate ori lângă Vladimir Putin, în timpul şedinţelor în cerc restrâns pe care le-a susţinut preşedintele de la începutul invaziei şi până acum.

Ar fi fost rănit la picior

Trimis să rezolve asediul din est, Gherasimov ar fi fost rănit la picior în timpul unui atac al ucrainenilor asupra punctului de comandă în care acesta se afla.

Potrivit surselor neoficiale, şeful statului major general al armatei ruse a fost rănit de şrapnel la piciorul drept şi a fost nevoit să se întoarcă la Moscova, chiar dacă rana nu i-a pus în pericol viaţa.

Citeste si: Rusia ar urma să atace Republica Moldova, scrie The Times

Vestea că Gherasimov a fost alungat de pe front a venit la numai o zi de la uciderea unui alt general rus, al nouălea până acum. Andrei Simonov, în vârstă de 55 de ani, specializat pe războiul electronic, a murit în luptele din Harkov.

Explozie misterioasă în Rusia

De cealaltă parte a graniţei, în Rusia, lângă Belgorod, o explozie misterioasă a fost semnalată, din câte se pare, la un depozit de armament şi muniţie.

Guvernatorul regiunii a anunţat că o persoană a fost rănită în urma deflagraţiei şi 7 locuinţe au fost avariate.

Citeste si: Oligarhii ruşi, vizaţi cu sancţiuni în noul pachet de ajutoare pentru Ucraina

Ruşii au suferit pierderi şi pe mare. Două bărci de patrulare ale invadatorilor au fost distruse cu ajutorul dronelor Bayraktar lângă insula Şerpilor, unde Ucraina a delanşat o contraofensivă.

Citeste si: Atacuri cibernetice repetate asupra website-urilor CN Aeroporturi Bucureşti. Nu s-au înregistrat pierderi de informaţii

Pentru a contrabalansa pierderile din Ucraina, ruşii se lansează în deliruri televizate la Moscova, unde discută despre atacuri nucleare asupra Occidentului.

Ucrainenii au început evacuarea civililor din subsolul combinatului din Mariupol

Între timp, ucrainenii au început evacuarea civililor care sunt captivi în subsolurile combinatului din Mariupol, asediat încă de la începutul invaziei. Bătrânii, copiii şi cei bolnavi au avut prioritate şi au plecat în primii o sută de oameni care ies din iadul de la Mariupol.

Înăuntru rămân însă luptătorii din batalionul Azov, care refuză să se predea forţelor ruse.

Citeste si: Ucraina a atacat din nou Insula Şerpilor. Mai multe sisteme antiaeriene au fost distruse

În adăposturile din combinatul de oţel, aproximativ o mie de oameni s-au refugiat din calea bombelor.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri