Rata pentru un apartament cumparat cu programul Prima Casa a crescut cu mai mult de 300 de lei in ultimul an pentru ca indicele ROBOR s-a triplat. Pretul apartamentelor incepe sa scada pentru ca romanii nu se mai incumeta sa se imprumute la banci.
Cresterea ROBOR la trei luni i-a facut pe romani sa fie retinuti atunci cand se gandesc sa se imprumute la banca pentru a cumpara o casa. Indicatorul a crescut de peste trei ori de vara trecuta si pana acum, iar asta se reflecta in ratele lunare. Pentru un credit Prima Casa de 225.000 de lei, luat pe o perioada pe 30 de ani, rata a crescut cu 324 de lei numai in ultimul an.
In Cluj-Napoca se vede cel mai bine
Totusi, specialistii in economie nu vad inca motive de ingrijorare.
„A venit apocalipsa cu ROBOR-ul, cand el a fost 4-5 la suta si n-a murit nimeni, a fost si mai inalt”, spunea la inceputul lunii Mugur Isarescu, guvernatorul BNR. „In 2013, era ROBOR la 5-6% sau chiar mai mult. El a scazut continuu pana in 2017. La fel ratele se actualizau, avem clienti care au ajuns la rate cu 40% mai mici decat momentul in care au accesat creditul. Acum evolutia e in sens invers si ele cresc proportional cu cresterea acestui indicator”, spune Anca Bidian, consultant financiar.
Rate mai mari platesc si romanii care s-au imprumutat in euro, desi cresterile in acest caz sunt mult sub nivelul celor in lei.