Reprezentanții OMS au făcut noi declarații despre pandemia COVID-19. Specialiștii au afirmat că virusul se răspândește mai rapid în Africa, un continent care duce lipsă de vaccinuri.
Al treilea val de cazuri de Covid-19 se răspândeşte mai rapid în Africa şi afectează şi mai mult un continent confruntat cu lipsa de vaccinuri, a alertat joi biroul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), scrie AFP.
Citeste si: OMS: „Răspândirea Covid-19 la nivel global este mai rapidă decât distribuirea vaccinurilor”
În Africa, „al treilea val ia viteză, se propagă mai rapid, loveşte mai puternic", a declarat dr. Matshidiso Moeti, directoarea regională a OMS pentru Africa. „Cu o creştere rapidă a numărului de cazuri şi de raporturi din ce în ce mai multe de boli grave, cel mai recent val ameninţă să fie cel mai grav din Africa", a avertizat ea într-o conferinţă de presă online.
Potrivit OMS, cazurile de Covid-19 au crescut în cinci săptămâni consecutive de la debutul celui de-al treilea val pe 3 mai 2021.
Al treilea val COVID-19 în Africa
Pe 20 iunie- a 48-a zi de la începutul celui de-al treilea val- Africa a înregistrat în jur de 474.000
de noi cazuri, adică o creştere de 21% faţă de primele 48 de zile în al doilea val.„La rata actuală a infecţiei, se preconizează că focarul actual îl va depăşi pe cel anterior până la începutul lunii iulie", potrivit OMS.
Conform organizaţiei Naţiunilor Unite, pandemia a revenit în 12 ţări africane. O conbinaţie de factori alimentează acest nou val de contaminări, în special o respectare precară a măsurilor de sănătate publică, o interacţiune socială importantă, precum şi răspândirea variantelor.
Citeste si: Două tulpini de virus au dispărut cu totul. Oamenii de știință nu știu ce să creadă
În Republica Democrată Congo (RDC) şi în Uganda, în jur de 77% şi 97% dintre cazurile diagnosticate sunt legate de varianta Delta (indiană).
Această variantă, identificată pentru prima dată în India, a fost semnalată în 14 ţări africane, a adăugat OMS.
Creşterea cazurilor de Covid-19 în Africa apare pe măsură ce lipsa vaccinurilor persistă pe continent, unde doar „puţin peste 1% din populaţia africană a fost complet vaccinată", potrivit OMS.
„Lipsa de vaccinuri prelungeşte deja durerea din cauza Covid-19 în Africa", „noi
avem nevoie de o solidaritate internaţională" pentru a face faţă pandemiei, a spus dr. Moeti.În numeroase ţări africane, neîncrederea în vaccinurile anti-Covid rămâne puternică.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.