VIDEO - Cadouri atipice de sărbători. Idei care îi vor surprinde pe cei dragi

Pe lângă haine, parfumuri și decorațiuni pentru casă, putem încerca să fim și inventivi atunci când vine vorba de cadouri. Un pachet la spa, cu masaj și saună, bilete de avion sau chiar parfumuri al căror miros îl poți alege singur sunt doar câteva variante de daruri care nu vor dezamăgi. Dimpotrivă, îi vor surprinde plăcut pe cei dragi.

Un parfum poate fi un cadou clișeic, însă unul creat chiar de tine e un concept care prinde. Pe Mariușca am găsit-o în atelierul de parfumerie, se consultă cu un specialist pentru a alege aromele potrivite care-i plac iubitului ei. Pentru el va face un parfum personalizat.

Idei de cadouri inedite de Crăciun

Tânăra își dorește ca iubitul ei să folosească acest parfum seara, la o cină romantică sau atunci când sunt evenimente mai deosebite.
Și după ce au fost selectate ingredientele pentru un parfum de seară, urmează mixarea aromelor.
Tânăra mai spune că și-a dorit ca iubitul să aibă un parfum inconfundabil.
„- Abia aștept să-l fac cadou.

- Ce crezi că va spune prietenul tău?

- O să fie impresionat, sunt convinsă”, a spus Mariușca.

Citește și: VIDEO- Activități de neratat pentru cei care ajung în Laponia. Safari cu reni sau cu căței Husky

Parfumerii recomandă achiziționarea unui parfum în funcție de mai mulți indici.
Mergem acum la Cluj unde vă dăm o altă idee de cadou atipic. La acest centru spa de lux, clienții pot cumpăra vouchere pentru cei dragi.
„Acest gift card poate fi personalizat în funcție de serviciile dorite de destinatar. De la masaje de relaxare, până la terapii asiatice mai complexe, iar prețul unui astfel de voucher pornește de la 230 de lei”, a transmis Silvia Cseh, corespindentul Știrilor Kanal D.
Cine nu și-ar dori un masaj mai aparte, făcut de maseuri originari din Bali? Aceștia au tehnici aparte prin care lucrează fiecare mușchi din corpul clientului.
Cei care primesc aceste carduri cadou pot să aleagă data și serviciul dorit în limita valorii voucherului. Răsfățul la spa durează între o oră și două ore.


Reporter

„Iată câteva dintre principalele subiecte ale zilei”- Este o frază care pe mine m-a fascinat.

 

Sunt Ellvira Costache, reporter al Știrilor Kanal D şi încă din adolescență mi-am dorit să lucrez în mass-media. Întotdeauna m-a încântat ideea de a le transmite oamenilor ceea ce este nou.

 

Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2021. Am făcut practică o perioadă la radio. Apoi m-am angajat într-o televiziune de ştiri, unde am învaţat multe lucruri legate de profesia de jurnalist de la: a scrie corect o ştire până la căutarea celei mai bune întrebări.

 

Profesia de reporter este o adevărată provocare pentru simplul fapt că nicio zi nu seamănă cu alta.

Reporter

„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.

Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri