"E bătaie de joc! Ne pun să ne plimbăm din nou prin spitale". Părinții elevilor cu probleme medicale, revoltați de piedicile puse de Ministerul Educației la acordarea burselor sociale medicale

Părinții copiilor cu probleme medicale, revoltați de piedicile puse de Ministerul Educației la acordarea burselor sociale medicale

(Sursa foto: Pexels.com)

O intervenție considerată abuzivă a Ministerului Educației, mult după ce dosarele pentru bursele sociale medicale au fost depuse și aprobate, îi fac pe părinții copiilor din învățământul pre-universitar să refacă drumurile la medici pentru a completa din nou o adeverință deja eliberată.

Situație revoltătoare generată de Ministerul Educației la început de an: elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu este refăcut potrivit unei cerințe de ultim moment.

Mai precis, printr-o adresă transmisă de Ministerul Educației în data de 23 decembrie 2025 către inspectoratele școlare, se solicită completarea certificatului medical tip A5 cu "mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în anexa nr.

1 la Ordinul nr. 1306/1883/2016”.

O simplă modificare birocratică, însă părinții sunt trimiși din nou la medicii specialiști pentru "completarea” unor documente deja emise, iar mulți dintre ei riscă să nu se încadreze în termenul impus de lege, iar copii să piardă bursa.

"Există riscul ca unii beneficiari să piardă dreptul la bursa medicală"

Într-o informare postată pe Facebook de Asociatia Romana pentru Intoleranta la Gluten- ARIG, se precizează că există riscul ca unii beneficiari să piardă dreptul la bursă din cauza dificultății de a

ajunge în timp util la medicul specialist
.

Acest lucru se întâmplă "deși documentele au fost emise, depuse și acceptate anterior, iar dosarele de bursă au fost aprobate în septembrie 2025, conform metodologiei în vigoare".

Unele unități de învățământ au contactat părinții, semnalând riscul ca lipsa acestei mențiuni să afecteze acordarea bursei. Conform adresei, pe certificatul medical A5 trebuie să apară, alături de diagnosticul detaliat și următoarea mențiune expresă: "conform criteriilor prevăzute la anexa 1 la Ordinul nr.1306/1883/2016".

"În lipsa acestei mențiuni explicite, părinții trebuie să retragă de la dosar certificatul și să meargă la medicul specialist să-l completeze, iar ulterior să-l depună din nou la unitatea de învățământ", arată Asociatia Romana pentru Intoleranta la Gluten.

Părinții, revoltați de situația creată

Reacțiile părinților afectați de clarificările transmise de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare "în ceasul al 12-lea" au curs pe rețelele sociale.

Redăm mai jos câteva dintre mesajele părinților revoltați:

- "Tocmai am fost informata de acest aspect de către unitatea de învățământ ,la care băiatul meu este elev în a 9. Nu a fost plăcut deoarece nu avem posibilitatea sa aducem în termenul cerut de către unitatea de învățământ un nou certificat cu acea mențiune. Spre norocul nostru am avut certificatul de handicap și l-au acceptat pe acela la dosar".

- "Problema actuală e dată de necesitatea unei mențiuni suplimentare pe certificatul A5, cerută printr-o scrisoare de informare a MEC către inspectoratele școlare, document aparent fără valoare juridică și care a fost dat la peste 3 luni după începerea anului școlar, după ce dosarele de bursă au fost depuse, evaluate și aprobate".

- "Da...si noi am fost informati, am sunat ieri sã fac o programare, am explicat situatia, astept sã mã sune înapoi sã vedem când putem merge.

Foarte aiurea situatia! La noi in oras nu avem medic gastroenterolog pediatru, avem de mers 3 ore pana la Cluj sa lasam certificatul si apoi intr-o altã zi sã mergem dupã el. Uite asa o sa ne plimbãm acum prin spitale in context de epidemie de gripã si drumuri blocate de zãpadã. Dacã pot rezolva situatia eu, o sã merg, daca trebuie sa duc si copilul vom renunta la bursa anul acesta".

- "Si noi am fost vineri sunați de la școală de către medicul școlar sa ridicam certificatul si sa l ducem la specialist înapoi. Specialistul mi a transmis ca nu mi l poate modifica/completa doar asa ne trebuie iar internare si refacerea analizelor. Suntem programate cu fetita de 9 ani vineri. Pana vom primi rezultatele si implicit certificatul...nu știu cât va dura".

- "Nu știu care e termenul pt ca nu mi s a transmis. E foarte aiurea o dată ce a fost depus si aprobat dosarul si s au plătit bursele acum cer altceva? Sa ceară la început de an nu asa in timpul anului..trebuie sa tot lipsim de la munca de la școală pt a rezolva de nu știu câte ori li se năzăreste lor câte ceva..bătaie de joc".

Cum explică Ministerul Educației noua cerință pentru dosarele de burse medicale

Conform clarificărilor ministerului Educației, solicitarea de refacere a dosarelor de bursă socială medicală vine dinspre Ministerul Sănătății.

Prin adresa nr.CD702/19.12.2025, înregistrată la Ministerul Educației și Cercetării cu nr.5524/23.12.2025, Ministerul Sănătății a comunicat că în cazul certificatului medical tip A5, în aplicarea dispozițiilor legale din H.G. nr.732/2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, se disting următoarele situații:

a) „Certificatul medical tip A5 care nu conține mențiuni privind încadrarea conform criteriilor prevăzute de Ordinul nr.1306/1883/2016 nu constituie temei suficient pentru acordarea bursei sociale, fiind necesară completarea acestuia de către medicul specialist sau confirmarea explicită de către medicul școlar ori medicul de familie.

b) Certificatul medical tip A 5 care conține mențiunea expresă conform „criteriilor prevăzute în anexa nr.1 la Ordinul nr.1306/1883/2016″ reprezintă document justificativ valabil pentru acordarea bursei sociale.

c) Certificatul medical tip A 5 care consemnează în mod explicit lipsa deficiențelor sau afectărilor funcționale conform criteriilor legale conduce la neeligibilitatea elevului pentru acordarea bursei sociale.

În vederea asigurării unei practici unitare la nivel național și pentru evitarea interpretărilor neunitare, Ministerul Sănătății apreciază necesară:

- acceptarea, în cadrul procedurii de acordare a burselor sociale, exclusiv a certificatelor medicale tip A5 care conțin mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor stabilite prin Ordinul nr.1306/1883/2016;

- solicitarea completării certificatelor medicale incomplete de către medicul specialist emitent;

- valorificarea rolului medicului școlar sau al medicului de familie ca autoritate medicală competentă pentru confirmarea luării în evidență a elevului”, precizează Ministerul Ecucației, citat de Edupedu.ro.

Potrivit sursei citate, adresele Ministerului Educației sunt „acte de informare, nu acte administrative tipice sau asimilate, producătoare de efecte juridice”, conform unei hotărâri a Tribunalului București.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri