Reacția lui Putin după masacrul de la Bucha: „Este provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev”
Președintele rus Vladimir Putin a spus că masacrul de la Bucha că este nimic altceva decât „o provocare grosolană şi cinică” a autorităţilor ucrainene.
În cadrul unei convorbiri cu premierul ungar Viktor Orban, Putin a evocat în special „provocarea grosolană şi cinică din partea regimului de la Kiev în oraşul Bucea”, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Aceasta este prima reacţie a preşedintelui rus în acest caz care a provocat o profundă indignare la nivel internaţional, notează Agerpres.
Situație greu de imaginat în Bucha
n urma rușilor au rămas cadavre și distrugeri greu de imaginat. Exact așa s-a întâmplat și la Bucha.
„ Borodianka a fost sub controlul rușilor mult timp. Pentru a vă face o idee despre amploarea distrugerilor de aici, case precum acestea au fost complet distruse, însă pot fi văzute și imobile rezidențiale mari care au fost puse la pământ. Această clădire a fost distrusă, era legată de cealaltă, dar acum n-a mai rămas nimic din ea ”, spune
Rușii și-au lăsat urmele peste tot: au vopsit litera "V" pe pereții clădirilor, simbol pe care trupele Moscovei îl folosesc pentru a desemna unitățile combatante în Ucraina.
Localnici precum Oksana Kosticenko și soțul ei s-au întors în localitate după ce rușii au fost alungați.
Casa le-a fost jefuită, în hol au găsit sticle de băutură și urme de țigări stinse pe masa folosită pe post de scrumieră.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”