1 din 2 | Ministerul de Externe cere îndepărtarea steagului Rusiei de la un muzeu din Tulcea
2 din 2 | Oana Țoiu cere autorităților din Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei.
Oana Țoiu cere îndepărtarea steagului Rusiei de la Muzeul de Artă din Tulcea.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a reacționat dur după apariția steagului Rusiei la Muzeul de Artă din Tulcea și le cere autorităților locale să îl îndepărteze.
Reacția ministrului Oana Țoiu după apariția steagului Rusiei la Muzeul de Artă din Tulcea
Oana Țoiu solicită Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Federației Ruse arborat în fața Muzeului de Artă din municipiu și consideră că prezența simbolului unei „țări agresoare” este inacceptabilă.
Steagul Rusiei, arborat la Muzeul de Artă din Tulcea
Steagul rus este amplasat de cel puțin câteva luni în fața Muzeului de Artă din Tulcea, alături de drapelele Uniunii Europene, României, Ucrainei, Turciei și Greciei. Motivul amplasării acestuia este explicat de autoritățile locale printr-un proiect cultural finanțat cu fonduri europene, derulat în perioada 2007–2013. Potrivit reprezentanților Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, instituția care administrează muzeul, steagurile au fost amplasate în vecinătatea unor busturi ale unor personalități istorice din comunitățile reprezentate: ucraineană, rusă, turcă și greacă.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, instituție care coordonează muzeul, a declarat că nu era la curent cu amplasarea steagului rus și a solicitat ca, până la data de 1 august, conducerea muzeului să consulte Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu oportunitatea menținerii drapelului. Acesta a mai adăugat că în județul Tulcea trăiesc între 8.000 și 10.000 de etnici ruși lipoveni, iar proiectul inițial a avut ca scop promovarea moștenirii culturale a minorităților istorice din Dobrogea. „Steagurile s-au arborat pentru că sunt în dreptul unui ansamblu de statui ale unor personalități ale țărilor respective. Eu nu am știut până astăzi. N-aș vrea să luăm noi, de capul nostru, o astfel de decizie, că nu știm cât de bine este”, a declarat Horia Teodorescu.
Institutul muzeal a transmis că înțelege „sensibilitatea generată de actualul context geopolitic” și a explicat că proiectul prin care au fost amplasate steagurile a fost derulat în conformitate cu direcțiile culturale promovate la acel moment de Uniunea Europeană, potrivit Europa Liberă.
Citește și: Ion Ceban, primarul Chișinăului, reacționează după ce a fost interzis în România: „O comandă politică”