Nicuşor Dan a transmis un mesaj emoționant după moartea lui Ilie Ilașcu.
Ilie Ilaşcu, fost senator al României, fost deținut politic în Transnistria și un simbol al Mișcării de Eliberare Națională din Republica Moldova, s-a stins din viață luni, la vârsta de 73 de ani. Moartea lui a stârnit numeroase reacţii. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de condoleanţe.
Reacția președintelui Nicușor Dan după moartea lui Ilie Ilașcu
Șeful statului a publicat un mesaj pe Facebook în care a vorbit despre rolul esenţial pe care Ilie Ilaşcu l-a avut în istoria recentă și despre curajul de care a dat dovadă în faţa represiunii politice.
Ilie Ilaşcu s-a stins din viaţă la vârsta de 73 de ani
Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic, încarcerat timp de nouă ani de autorităţile separatiste de la Tiraspol, a devenit de-a lungul timpului unul dintre simbolurile luptei românilor din Basarabia pentru libertate şi unitate naţională.
Ilie Ilaşcu a avut o carieră politică remarcabilă. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi senator român în două legislaturi. Printre reperele activităţii sale se numără implicarea decisivă în fondarea Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, un demers care a marcat începutul renaşterii identităţii româneşti în regiune. Deşi a fost condamnat iniţial la moarte de regimul de la Tiraspol, ulterior a fost închis timp de aproape un deceniu, devenind un simbol al rezistenţei în faţa opresiunii. Pentru contribuţiile sale, în anul 2001 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, una dintre cele mai înalte distincţii ale statului român. În 2017, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt invitaţi la capela Bisericii Sfânta Sofia din Calea Floreasca nr. 216, începând de marţi, ora 14:00, până joi.