63 de copii au fost găsiți chinuiți într-un centru din Mureș. Autoritățile neagă realitatea.
”Cei șaizeci și trei de copii cu dizabilități înghesuiți în patru centre din Târgu-Mureș trăiesc într-un mediu sănătos, spune chiar președintele consiliului județean, care a fost în vizită. A observat supraaglomerarea, dar nu vede alte probleme, nici medicamentele expirate, nici lipsa tratamentelor pentru recuperarea copiilor, nereguli descoperite de membrii unui ONG”, spune Cosmin Cernat.
Sunt imagini surprinse în patru centre din Târgu Mureș, destinate copiilor cu dizabilități.
”Chiar am observat că există un mediu foarte bun, deci cu mulți copii am reușit să discut, ceea ce am văzut că aceștia erau veseli. Acest mediu este un mediu sănătos, un mediu în care copiii pot să primească îngrijirile adecvate la toate nivelele”, spune președintele Consiliului Județean Mureș.
Șaizeci și trei de copii cu dizabilități sunt cazați în cele patru centre din Târgu Mureș, deși capacitatea acestora este de numai cincizeci și unu de locuri.
”Ca urmare a cercetărilor efectuate nu a rezultat la nici unul din aceste cazuri suspiciuni de moarte violentă”, spune directorul DGASPC Mureș.
Centrele pentru copiii cu dizabilități, dar și instituția care le coordonează, DGASPC Mureș sunt vizate de mai multe anchete.