Inflația record înregistrată în Marea Britanie a dus la perturbarea reţelei de transport londoneze și a metroului, după ce angajații au decis să intre în grevă.
”Practic, nu există nici un serviciu” în metroul londonez, deşi ”două linii oferă trafic redus” cu un tren la fiecare 15 minute şi ceva, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului pentru transportul public TfL.
Metroul londonez a fost paralizat
”Doar Overground, fără metrou azi”, a strigat un angajat care nu a intrat în grevă, în atenţia călătorilor.
”Înţeleg mesajul (pe care greviştii) vor să-l transmită şefilor lor, dar(...)
”Nu ştiu cum o să ajung la muncă”, a spus Greg Skalski, 43 de ani, muncitor în construcţii.
Greva de la Londra este cea amplă grevă din ultimele decenii
O nouă grevă a fost anunțată și pentru ziua de sâmbătă, urmând să afecteze și mersul trenurilor.
Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, critică, la rândul său, sindicatele că au refuzat reformele de modernizare a căilor ferate.
”Dacă nu putem implementa aceste modernizări, va trebui să le impunem”, a subliniat Shapps pentru Sky News.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.