Rezidențiat 2023. Când va avea loc examenul?

Rezidențiat 2023. Pe data de 14 mai 2023, Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti organizează o sesiune nouă de Rezidențiat, pentru cele 628 de locuri și posturi rămase în sesiunea noiembrie 2022.

Rezidențiat 2023.  Concursul va fi organizat în mod asemănător cu cel din luna noiembrie. Durata examenului va fi de 4 ore, timp în care trebuie rezolvate teste de tip grilă, cu 200 de întrebări.

Care este punctajul minim pentru alegerea unui loc?

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Citește și: Colegiul Medicilor cere suplimentarea locurilor la rezidențiat pentru medicină de familie. În următorii cinci ani, aproximativ 3.000 de medici de familie se vor pensiona

“Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie.

Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare.”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidentiat.ms.ro. 

Rezultatele din 2022, mai slabe față de cele de anul trecut

Rezultatele examenului de rezidențiat din 2022 au fost mai slabe decât cel din anul trecut, principala surpriză fiind neocuparea tuturor locurilor și posturilor scoase la concurs la domeniul medicină generală.

La domeniile farmacie și medicină dentară, mulți dintre cei care au promovat examenul nu au prins loc sau post. Colegiul Farmaciștilor București a solicitat oficial majorarea numărului de locuri la rezidențiat pentru domeniu farmacie.   

Lista locurilor şi posturilor disponibile se regăseşte pe site-ul rezidentiat.ms.ro.

Citește și: Câți medici de urgență are România. Medic-șef UPU: „Dacă ne comparăm cu un standard de care am avea nevoie, suntem în suferință”

 

 

 

 


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri