VIDEO Rezultatul alegerilor, aplaudat în stradă de sute de oameni! Nicușor Dan a salutat mulțimea care s-a adunat în Capitală
Sute de persoane s-au adunat spontan în centrul Capitalei duminică seara, în apropierea Parcului Cișmigiu. Manifestația pro-Nicușor are loc după rezultatele parțiale, care îl arată pe candidatul independent câștigătorul alegerilor prezidențiale.
După ce exit-poll-urile Avangarde și Curs l-au arătat câștigător pe Nicușor Dan, cu 8-9 procente în fața contracandidatului său, sute de persoane au ieșit în stradă pentru a-l aplauda.
Citește și: Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică, după care a fugit din arestul la domiciliu și s-a cocoțat pe o schelă din Piața Universității
Fericiți, oamenii au adus steaguri ale României și Uniunii Europene pe bulevardul Regina Elisabeta din Capitală.
Până la ora 23:40, potrivit rezultatelor parțiale furnizate în timp real, după numărarea a 97,90% dintre voturi, Nicușor Dan se află în continuare pe primul loc. Candidatul independent conduce detașat și a obținut 54,28% dintre voturile exprimate. George Simion a fost votat doar de 45,72% din totalul alegătorilor care s-au prezentat duminică la urne.