Astăzi, 7 aprilie 2021, se împlinesc 90 de ani de la nașterea marelui artist Amza Pellea. A fost unul dintre cei mai mari actori de teatru și de film. Amza Pellea este celebru pentru personaje precum Nea Mărin sau Mihai Viteazul.
Au trecut 90 de ani de la nașterea actorului Amza Pellea. Olteanu a jucat roluri memorabile pe scena teatrului românesc. Pellea s-a născut pe 7 aprilie 1931, la Băilești, în județul Dolj. Artistul provine dintr-o familie cu cinci copii. Tatăl lui Amza Pellea avea același nume ca fiul său și era directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băilești.
Amza Pellea a cochetat cu teatru încă din clasa I când a interpretat rolul lupului din „Scufița Roșie”. Era foarte timid pe atunci și a ales să-și ascundă chipul sub masca de lup. Bărbatul a absolvit cursurile Colegiului Național „Nicolae Bălcescu“ (actualmente Carol I) din Craiova. El a continuat apoi să învețe la o şcoală electrotehnică, obţinând diploma de „specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“.
Apoi a observat că îi place altceva, așa că și-a urmat pasiunea pentru poezie și actorie.
Cu ce roluri memorabile ne-a încântat marele actor
În perioada stagiaturii sale, între 1957-1959, Amza Pellea a interpretat 14 roluri: Colonelul Dobre din „Ecaterina Teodoroiu”, de Nicolae Tăutu, Vedernikov din „Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov, Comandantul vasului din „Tragedia optimistă”, de Vsevolod Visnevski, sau Otto Katz din „Soldatul Svejk”, de Jaroslav Hašek.
Citeste si: Doliu la Hollywood. A murit marea actriță Jessica Walter
Apoi, în anul 1958, Amza a cunoscut-o pe Domnica Policrat la Craiova. Cei doi s-au căsătorit, iar pe 29 ianuarie 1962 s-a născut fiica lor Oana Pellea. Fata celor doi a ajuns o mare actriță a României.
Amza Pellea i-a dedicat o poezie fiicei sale, atunci când s-a născut: „Te-ai întrupat din stele, Din pulbere, din vânt, Din gândurile mele, Din apă, din pământ, Şi din iubirea noastră, Clocotitoare, vie….
În 1959 joacă pe scena fostului Studio al actorului de film „Nottara“ în rolurile Wilhelm de Orania din „Egmont“, apoi roluri în „Secunda 58“, „Brigada I-a de cavalerie“, sau „Vrăjitoarele din Salem“, arată
Amza Pellea a jucat și în piese precum „Prietena mea Pix”, „Șeful sectorului suflete” sau „Capul de rățoi”.
Actorul a interpretat apoi roluri precum Brettschneider din „Svejk în al doilea război mondial”, de Brecht – în 1962, Manole din „Somnoroasa aventură”, de Teodor Mazilu – în 1964, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov – în 1967, sau Hrisanide din
„Interesul general”, de Aurel Baranga – în 1972.Amza a fost directorul Teatrului Național din Craiova în perioada 22 martie 1973- 24 septembrie 1974. El era și profesor la Institutul de Artă, Teatru şi Comedie. Roluri memorabile au fost și cele precum Petre Dinoiu din „Comoara din deal”, de Corneliu Marcu – în 1977, sau Vlad Țepeș din „A treia țeapă”, de Marin Sorescu – în 1979.
Pellea s-a făcut remarcat și prin personajul bătrânului moșier Muromski din „Procesul”, de Suhovo-Kobilin, dar și Mihai Viteazul sau Decebal. De asemenea și rolul de comedie al lui Nea Mărin.
Citeste si: Nelu Ploieşteanu biografie: unde s-a născut, carieră, soţie, copii
La portofoliul său artistic, Amza Pellea a adăugat Neamul Șoimăreștilor – în 1965, Haiducii – în 1966, Mihai Viteazul – în 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în 1972, Ciprian Porumbescu – în 1973, Ecaterina Teodoroiu – în 1978, Nea Mărin miliardar – în 1979 sau Cucerirea Angliei – în 1982.
Celebrul actor a murit pe 12 decembrie 1983, la vârsta de 52 de ani, la București. Amza Pelea a fost doborât de o boală incurabilă. Actorul Amza Pellea se odihnește la Cimitirul Bellu.
Citeste si: Aoife Walsh, surprinsă că va deveni mămică de fetiță!
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.