Din data de 14 noiembrie și până în 24 decembrie, credincioși din toată lumea vor începe postul pentru purificarea trupului și a sufletului, totodată așteptând cu nerăbdare cea mai iubită sărbătoare a iernii, Nașterea Mântuitorului.
Postul Crăciunului este durează 40 de zile, iar în acest timp, credincioșii se pregătesc spiritual și trupește de sărbătoarea venirii pe lume a lui Iisus Hristos și ne amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când a aşteptat ca Dumnezeu să scrie pe lespezile de piatră Legea Decalogului, adică cele 10 porunci.
Cea mai puternică rugăciune către Iisus Hristos pe care să o rostești în Ajunul Crăciunului
„Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră.
Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.
Citeste si: Paraclisul Maicii Domnului. Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului
Rugăciune sfântă către Iisus în Ajunul Crăciunului
Totodată, Sfânta Scriptură ne îndeamnă să nu ne fălim cu faptul că ținem post, ci să ne bucurăm, nu să ne chinuim sau să o luăm ca pe o povară, pentru că altfel ne vom face mai mult rău decât bine.
Atunci când nu mai facem față problemelor, singurul ajutor îl găsim în Dumnezeu. În cazul în care ne simțim deznădăjduiți, plini de durere și avem impresia că nimeni nu este lăngă noi să ne sprijine, putem rosti o rugăciune și ne vom simți mult mai liniștiți.
Viața alertă, munca, stresul, sunt factori care ne îndepărtează de la credință. Iar în momentul în care ne simțim singuri, ne ridicăm ochii spre cer și căutăm ajutorul Divin, dar Îl vom găsi numai de vom striga către sincer către El.Sursa: doxologia
Citeste si: Rugăciune sinceră către sfântul Ciprian. E bine s-o rostești în fiecare săptămână
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.